Capitolul XLVII.


LEGĂTURA CE LE UNEŞTE PE
VIRTUŢI ÎNTRE ELE

Este neapărată nevoie să ştim un lucru: toate gândurile bune şi virtuţile au între ele o strânsă legătură; la fel şi gândurile rele, imaginaţiile păcătoase, păcatele şi patimile sunt strâns legate între ele. In virtutea acestei afinităţi, dacă te supui de bunăvoie unui gând bun, te vei supune spontan şi altui gând bun; câştigarea unei virtuţi aduce în suflet şi altă virtute, apropiată şi inseparabilă de prima. Pe de altă parte dacă te supui de bunăvoie unui gând păcătos, acela te va duce fără de voie să te supui şi altui gând; dobândirea unei patimi păcătoase va atrage şi o alta ce-i este apropiată, înfăptuirea deliberată a unui păcat te va duce la căderea fără de voie în altul, născut de primul. Răul, spun Părinţii, nu suportă să rămână fără soţie în inimă.

Să argumentăm acest lucru prin câteva exemple. Cel ce a înlăturat toată ura rămâne într-o smerită înduioşare a inimii; cel ce a renunţat să-l judece pe aproapele său începe în mod firesc să-şi vadă propriile păcate şi slăbiciuni, pe care nu le vedea atunci când îi judeca pe alţii. Cel ce-l laudă sau îl acoperă pe aproapele său, după porunca evanghelică, se simte dintr-o dată bine dispus şi faţă de sine însuşi. In urma sărăciei cu duhul, apare plânsul pentru tine însuţi; cel ce este sărac cu duhul şi care se plânge pe sine, în mod firesc devine blând. Cel care urăşte şi leapădă dreptatea firii căzute, are în mod natural foame şi sete după dreptatea lui Dumnezeu, pentru că omului nu-i convine să fie totalmente lipsit de dreptate.

Dimpotrivă, cel ce-şi judecă semenul îl şi dispreţuieşte; cel ce-l dispreţuieşte cade în mândrie. Când îl dispreţuieşti pe altul şi ai o bună părere despre tine, ura faţă de semen apare. Ura şi pizma îţi împietresc inima, în omul cu inima împietrită înţelepciunea trupească începe să domine, stârnind patimile desfrânate, distrugând credinţa şi nădejdea în Dumnezeu, provocând zgârcenie şi slavă deşartă şi în sfârşit făcându-l pe om să uite totalmente de Dumnezeu şi să se despartă de El.

Intemeindu-se pe această afinitate ce există între virtuţi şi între păcate, Duhul Sfânt proclamă legea adevăratului slujitor al lui Dumnezeu: „Pentru aceasta spre toate poruncile Tale m-am îndreptat, toată calea nedreaptă am urât. De la toată calea cea rea mi-am oprit picioarele mele, ca să păzesc cuvintele Tale” (Ps.118, 128 şi 101). Calea nedreaptă cuprinde gândurile şi imaginaţiile păcătoase: prin acestea păcatul intră în suflet.

Frate prea iubit, nu gândi că-ţi este îngăduit să dialoghezi cu gândurile şi să te desfătezi cu imaginaţiile, contrar la ce te învaţă Evanghelia. Un acord cu vrăjmaşii lui Hristos, o legătură cu ei, va duce la ruperea fidelităţii faţă de Domnul şi la umbrirea unităţii cu El: „Pentru că cine va păzi toată legea dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat de toate poruncile” (lacov 2,10). Aşa cum călcând o singură poruncă a lui Dumnezeu, calci toată legea şi voia Lui, tot aşa împlinind un singur sfat al diavolului te duce la a împlini în general voia lui. Ascetul care împlineşte voia diavolului îşi pierde libertatea şi cade sub influenţa şi puterea spiritului căzut în măsura în care l-a primit. Păcatul de moarte îl aserveşte pe om complet diavolului şi rupe radical comuniunea lui cu Dumnezeu, atâta vreme cât nu se tămăduieşte prin pocăinţă. Când te laşi sedus de gânduri şi imaginaţii ruptura nu-i completă, dar totuşi ea se va produce. De aceea trebuie categoric să te abţii de la orice gând şi imaginaţie care nu sunt în acord cu învăţătura Evangheliei; şi dacă te-ai lăsat antrenat de ele, trebuie imediat să te scapi prin pocăinţă.

Ne rugăm fraţi prea iubiţi, să fiţi atenţi la toate aceste lucruri. Cei ce le ignoră sau nu le acordă atenţie suficientă, vor suferi mari necazuri şi vor pierde calea desăvârşirii duhovniceşti. Iată un exemplu. Păzindu-te cu grijă de gânduri şi imaginaţii desfrânate poţi considera fără nici o importanţă plăcerea gândurilor legate de avere şi de slavă deşartă. Ori legile vieţii duhovniceşti ne spun că gândurile şi imaginaţiile iubirii de avere şi de slavă deşartă sunt tot necurate şi desfrânate. Sunt aşa ca şi orice gânduri şi imaginaţii păcătoase care în legăturile omului cu Dumnezeu, îl întorc pe acesta de la iubirea lui Dumnezeu. După legile vieţii duhovniceşti, cel ce se desfâtează de gânduri şi imaginaţii de slavă deşartă şi de alte păcate, nu va scăpa niciodată de patima desfrânării, oricâte eforturi ar face să scape de ea.

Sfântul Macarie cel Mare a zis: „Trebuie foarte bine protejat sufletul şi privegheat asupra lui cu toate mijloacele ca nu cumva să intre în contact cu gândurile rele şi păcătoase. Aşa cum un trup se poate contamina de la altul, aşa şi sufletul se corupe în contact cu gândurile rele; aceste gânduri nu provoacă doar un păcat sau altul, ci ele precipită răul sub toate formele sale, cum ar fi necredinţa, minciuna, mândria, mânia, invidia, pizma. Despre acestea este vorba atunci când se spune: „să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului” (2 Cor.7, 1). Să ştii că în profunzimile tainice ale sufletului se ascunde corupţia şi desfrânarea provocate de gândurile perverse”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s