Concluzii


Adaptarea regulilor stabilite de părinţi la situaţia
monahismului actual

Cine citeşte atent lucrările Sfinţilor Părinţi, referitoare la monahism, remarcă uşor că ele au fost elaborate ţinând cont de circumstanţele epocii lor, şi de situaţia personală a călugărilor cărora se adresau. Pentru aceasta, aproape toate scrierile monahale ale Sfanţilor Părinţi au un scop precis şi un oarecare caracter unilateral. De aceea, chiar în vremurile înfloritoare ale monahismului, nu era posibil ca fiecare călugăr să aplice mecanic ceea ce au scris Părinţii; cu atât mai mult nu-i posibil astăzi, şi mulţi dintre cei ce au încercat s-o facă au întâmpinat suficiente dificultăţi, şi n-au câştigat mare lucru.

Să luăm de exemplu cartea Sfântului Ioan Scărarul. Acest slujitor al lui Dumnezeu a scris pentru călugării din viaţa de obşte, a căror virtute principală este ascultarea. De aceea tratează viaţa însingurată, şi isihasmul, cu prudenţă, pe scurt şi fără tragere de inimă, sfatuindu-i pe călugări să nu se grăbească a alege prematur acest fel de viaţă; dimpotrivă, el vorbeşte detaliat despre ascultare, lăudând şi exaltând această formă de asceză. Sfântul procedează aşa nu pentru că ar dispreţui viaţa pustnicească, ci pentru a nu slăbi zelul călugărilor din viaţa de obşte, a-i încuraja în ascultarea ce şi-au asumat-o, a nu se diviza şi a nu se grăbi înspre un mod de viaţă pentru care nu sunt pregătiţi şi care i-ar fi putut duce la orbire şi la năluciri drăceşti, în care cad de obicei cei ce nu ascultă şi acţionează de capul lor.

Este evident că un călugăr ce trăieşte înafara mănăstirii nu va fi scutit de tulburare şi descurajare; citind „Scara”; va avea cu siguranţă impresia că în afara unei mănăstiri de obşte, şi fără ascultare, nu poate progresa în viaţa călugărească. Experienţa a arătat că acesta este efectul citirii acestei cărţi inspirate de Dumnezeu. De pildă Sfântul Antonie cel Tânăr, care era pustnic, citind „Scara”, a intrat într-o mănăstire de obşte.

Nimeni însă nu poate schimba cadrul exterior al vieţii sale. Ce se întâmplă atunci? Rămânând, forţat de împrejurări, în situaţia în care se găseşte, dar pierzându-şi încrederea că se poate mântui şi aici, va cădea în descurajare, îşi va pierde entuziasmul pentru viaţa călugărească şi va începe să ducă o viaţă neglijentă. Acum când noi suntem la sute de ani de vremurile în care au scris Sfinţii Părinţi, obiceiurile şi împrejurările fiind altele, adaptarea sfaturilor ce ni le-au dat la situaţia actuală nu-i numai utilă, ci şi necesară.

Aceasta a fost intenţia noastră cu sfaturile duhovniceşti expuse aici. Noi nădăjduim că ele vor putea servi de ghid călugărilor din vremea noastră şi în împrejurările în care Dumnezeu a îngăduit să trăim. Sperăm că smerita noastră lucrare va putea fi utilă atât în mănăstirile de obşte, cât şi în mănăstirile de sine; ea va putea fi folosită şi de călugării care sunt în administraţie sau la un paraclis, sau călugărilor care la solcitarea ocârmuirii călătoresc în calitate de duhovnici pe un vapor, sau celor care se fală în lume pentru a îndeplini o ascultare de lungă durată. Ea se adresează de asemenea călugărilor care au depus voturile monahale pe lângă o şcoală teologică şi sunt profesori, sau îndeplinesc funcţii administrative. Sperăm apoi că şi laicii care doresc să-şi câştige în lume mântuirea vor fi câştigaţi citindu-o.

Implinirea poruncilor evanghelice a constituit şi continuă să constituie esenţa vieţii şi practicilor monahale. In orice loc şi în orice împrejurări, se găsesc suficiente condiţii favorabile pentru a practica nevoinţa călugărească. Fraţilor, primiţi această ofrandă duhovnicească şi nu o respingeţi pentru puţinătatea sa. Puţinătatea ofrandei mărturiseşte sărăcia celui ce o oferă. Prin credinţa şi râvna noastră, veţi răsplăti pe cel care a trudit, pentru mântuirea lui şi a voastră.

Bogatul Stăpân al casei a pregătit un ospăţ îmbelşugat pentru numeroşii Săi prieteni, şi pentru mulţi alţii pe care ar dori să-i invite la masă şi să-i alăture acestora. Un belşug de mâncăruri duhovniceşti de o fineţe aleasă se vor oferi oaspeţilor aşezaţi la această masă şi, la sfârşitul ospăţului cei prezenţi vor fi încărcaţi de daruri spirituale. După ce oaspeţii de seamă vor pleca, Stăpânul casei va arunca o privire prin uşa încăperii în care a avut loc ospăţul, şi va remarca în faţa ei o mulţime de cerşetori înfometaţi, care ar fi fericiţi să li se ofere farâmiturile rămase de la ospăţ. Preamilostivul va porunci slugilor să nu mai adune fărâmiturile şi va chema cerşetorii înfometaţi să se bucure de ele, cu tot aspectul lor neîngrijit şi nevrednic de somptuozitatea palatului. Timizi şi in decişi, cerşetorii vor intra în măreaţa încăpere, se vor apropia în neorânduială de masă, fiecare mâncând ce va găsi în faţa lui, adunând toate fărâmiturile. Evident, nici unul dintre ei nu va găsi un platou intact, nici nu va beneficia de oficiile elegante de care s-au bucurat oaspeţii, nici nu vor audia corul cântăreţilor care i-a încântat pe meseni. Iată de ce nici un cerşetor, chiar dacă printre ei se vor afla oameni foarte dotaţi şi inteligenţi, nu-şi va putea face o idee clară despre ospăţ. Mulţumiţi de fârâmiturile adunate, vor trebui să se mângâie cu o idee vagă despre ospăţul strălucitor la care au participat oaspeţii de vază. Când vor deşerta masa de tot ceea ce se putea mânca, cerşetorii se vor prosterna în faţa Stăpânului casei, şi-i vor mulţumi pentru această mâncare, cum n-au văzut şi n-au mâncat niciodată.

El le va spune: „Fraţilor, când am dat dispoziţiile pentru pregătirea acestui ospăţ nu m-am gândit la voi; de aceea nu v-am putut oferi această masă după tot protocolul, şi nu v-am făcut cadouri pentru că acelea s-au împărţit oaspeţilor stabiliţi dinainte”. Cu un singur glas, cerşetorii vor exclama: „Stăpâne, chiar dacă nu ne-ai făcut cadouri! Chiar dacă nu ne-ai oferit un ospăţ fastuos, n-avem cuvinte să-Ţi mulţumim că nu ne-ai îndepărtat cu dispreţ şi dezgust! Nouă, care suntem plini de tot felul de răni, ne-ai îngăduit să intrăm în palatul Tău şi ne-ai salvat de la moartea prin înfometare!” Cerşetorii se vor împrăştia mulţumind milostivului Stăpân şi binecuvântându-L. Stăpânul, întorcându-se spre slugi, le va zice „Acum strângeţi masa şi încuiaţi porţile palatului. Oaspeţi nu mai sunt; toată mâncarea disponibilă a fost oferită. Totul s-a sfârşit.”

„O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât de nepătrunse căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui? Sau cine mai înainte I-a dat Lui şi va lua înapoi de la El? Pentru că de la El şi prin El şi întru El sunt toate. A Lui să fie mărirea în veci. Amin!” (Romani 11, 33-36).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s