Capitolul XLII.

XLII. DESPRE FAPTUL CA TREBUIE EVITATA COMPANIA PERSOANELOR DE SEX OPUS

Sfinţii noştri Părinţi, sfinţii călugări din toate timpurile, evitau cu mare grijă frecventarea persoanelor de sex feminin. In vremurile străvechi, femeile n-aveau dreptul să intre în mănăstiri. Această tradiţie bună şi sfântă s-a păstrat până astăzi în Muntele Athos. Dintre călugări, cei ce duc o viaţă riguroasă, se feresc cu mare grijă de relaţiile şi întâlnirile cu femei: acest lucru se vede bine la sfinţii Arsenie cel Mare, Sisoe cel Mare, Ioan Postitorul şi alţi Părinţi cu viaţă sfântă. Ei nu făceau lucrul acesta din capriciu, ci în virtutea unei necesităţi de care erau conştienţi şi examinându-şi ca într-o oglindă viaţa lor dusă cu mare atenţie.

Oarecari călugări pretind că ei nu sunt deloc în pericol fiind adesea în compania femeilor. Nu trebuie crezuţi: ori nu spun adevărul, ori îşi ascund dezordinea lor sufletească, sau duc o viaţă atât de împrăştiată şi neglijentă, încât nu-şi văd propria lor stare; ori diavolul le-a furat puterea de a discerne şi a percepe influenţa pe care o suferă, pentru a face viaţa lor călugărească fără de rod şi pentru a-i duce la pierzanie sigură.

Sfântul Isidor Pelusiotul tratează foarte bine acest subiect într-o scrisoare trimisă episcopului Paladie: Dacă „tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (l Cor 15, 13), cum spune Scriptura, în mod concret lucrul acesta îl fac conversaţiile cu femei. Chiar dacă subiectul unei conversaţii este în sine bun, în acelaşi timp omul interior este corupt tainic de către conversaţie prin gânduri rele, şi, chiar atunci când trupul rămâne nepătat, sufletul se întinează. Fugi atunci, cât poţi, de convorbirile cu femei. Dacă, pentru o oarecare nevoie, trebuie să intri în legătură cu ele, ţineţi ochii în jos şi priveşte fara patimă. După ce le-ai spus câteva cuvinte de întărire şi mângâiere pentru suflet, grăbeşte-te să pleci, de frică ca nu cumva o lungă discuţie să nu-ţi slăbească tăria sufletului. Poate vei spune: eu am vorbit adesea cu femei şi nu mi s-a întâmplat nimic. Să admitem că este aşa. Dar să fii convins că stânca este roasă de apă şi picăturile de ploaie ce cad mereu în acelaşi loc o găuresc. Gândeşte-te puţin. Ce-i mai tare decât piatra? Şi ce-i mai firav de cât picăturile de apă? Dar printr-o acţiune continuă ajung la ţintă. Dacă o materie atât de dură cum e piatra poate fi biruită, fiind roasă de către apă, aceasta nu-i nimic în comparaţie cu o lungă obişnuinţă care va învinge şi va perverti voinţa umană, atât de slabă şi nestatornică”.

Sfântul Serafim de Sarov l-a asemănat pe călugărul care trăieşte evlavios şi în curăţie, cu o lumânare de ceară neaprinsă; dacă acest călugăr se găseşte adesea în compania femeilor, îl aseamănă cu o lumânare de ceară aşezată între multe altele, care ard. în acest moment, lumânarea neaprinsă începe să se înmoaie datorită căldurii emanate de celelalte lumânări din jurul ei. Dacă călugărul îşi îngăduie dese întâlniri cu femei, a spus stareţul, inima lui cu siguranţă îşi va pierde tăria şi râvna duhovnicească.

Comuniunea între sexe este firească. Fecioria este mai presus de fire. Prin urmare, cel ce doreşte a-şi păstra trupul în feciorie, trebuie cu orice preţ să se ţină la distanţă de trupurile care în mod natural îl cheamă la unire, în trupurile bărbaţilor şi femeilor se află o putere nevăzută ce-i atrage pe unii înspre alţii. Bărbatul care se apropie de o femeie în mod inevitabil cade sub influenţa acestei forţe. Cu cât apropierile sunt mai dese, cu atât influenţa creşte şi, în consecinţă, devine puternică. Cu cât aceasta putere creşte, cu atât libertatea noastră, care ne-ar duce la biruinţă cu ajutorul lui Dumnezeu, scade. Formele trupului femeiesc, privirea lor, glasul lor, tandreţea lor, produc, cu complicitatea firii noastre, o impresie puternică asupra sufletului, mai ales atunci când colaborează şi diavolul. In momentul în care suntem în compania femeilor şi înregistrăm aceste impresii, nu le simţim, dar când ne retragem în singurătate, aceste impresii pe care sufletul le-a absorbit revin la suprafaţă cu o putere extraordinară şi declanşează un violent atac al patimilor trupeşti.

Fericitul leronim povesteşte că, atunci când trăia la Roma şi se găsea adesea în compania doamnelor şi domnişoarelor evlavioase din capitala lumii, nu simţea nici cea mai mică mişcare pătimaşă în imaginaţie sau în trup. Dar atunci când fericitul s-a retras în pustiul de lângă Betleem şi s-a dedicat unei asceze călugăreşti riguroase, imaginile femeilor, pe care le văzuse la Roma, au început subit să-i apară în minte, în trupul său bătrân, topit de sete, de ajunare, de priveghere şi muncă, şi-au făcut apariţia dorinţele unui om tânăr. Cu mare efort a putut fi depăşită această stare căci, ca de obicei în aceste cazuri, diavolul se asociază firii căzute aducându-şi aportul său.

Ce i s-a întâmplat Fericitului leronim li se întâmplă tuturor călugărilor atunci când trec dintr-o viaţă de obşte în una pustnicească, de linişte şi de singurătate. Ei învaţă din experienţă importanţa impresiilor exterioare, de care cei ce trăiesc în împrăştiere n-au cea mai mică idee. Toate impresiile la care a fost supus sufletul, câtă vreme se afla în mijlocul oamenilor, se ivesc ca morţii din morminte în inima pustnicului şi-l fac să păcătuiască cu gândul şi cu simţirea, până când prin mila şi porunca lui Dumnezeu, toţi oamenii înarmaţi care au ieşit din Egipt cad în pustie. Atunci o nouă generaţie de israeliţi intră în pământul făgăduinţei (Deuteronom l, 35).

Sufletele curate care n-au cunoscut păcatul, cu fapta, sunt foarte uşor expuse la influenţa impresiilor. Ele pot fi comparate cu mesele lustruite, de mare valoare, ce se găsesc în saloanele oamenilor din înalta societate: pe o asemenea masă orice zgârietură este vizibilă şi-i distruge din valoare. Dimpotrivă, sufletele ce nu sunt deloc păzite, le poţi compara cu mesele de bucătărie, pe care zilnic se taie legume şi alte alimente: zeci şi sute de noi tăieturi nu mai înseamnă nimic pentru aceste mese acoperite de multe alte zgârieturi. Aşa diavolul încearcă să corupă un suflet curat prin pofte trupeşti. Acesta-i motivul pentru care Părinţii fugeau de întâlnirile cu femei. Sfântul Arsenie cel Mare i-a adresat cuvinte dure unei doamne ilustre care a venit în mod special de la Roma până în pustia Scetică din Egipt, pentru a-l întâlni.

Şi-a încheiat cuvântul printr-o sfântă francheţe: „Eu mă rog lui Dumnezeu să şteargă amintirea ta din inima mea”. Prin aceste cuvinte, sfântul exprima toată violenţa şi pericolul luptei împotriva impresiilor exterioare, luptă care-l poate duce pe un călugăr până la uşa iadului, şi pe care Arsenie o cunoştea fără îndoială, din experienţă (Sfântul Teofil al Alexandriei, cum vedem în Pateric, a liniştit-o pe râvnitoarea pelerină venită de la Roma, interpretând pozitiv spusa avvei Arsenie).

In acelaşi sens pot fi înţelese şi următoarele cuvinte ale Sfântului Macarie cel Mare: „Uleiul alimenteză fitilul unei candele aprinse, iar focul patimilor este stârnit de întâlnirea cu femei. Chipul unei femei este o sabie ascuţită ce-ţi răneşte inima. Dacă vrei să rămâi curat, evită ca pe o otravă de moarte compania femeilor, căci atunci păcatul este în lucrare ca o fiară sălbatică ce-şi înhaţă prada. Este mai puţin periculoasă apropierea de foc, decât de o femeie tânără. Fugi, cât eşti tânăr, de năvala patimilor trupeşti şi de societatea femeilor.

Cel ce-şi satură pântecele şi care, în acelaşi timp, speră să dobândească curăţia se înşeală pe sine însuşi. Vâltoarea provocată de privirea unei feţe frumoase este mai teribilă ca furtuna de pe mare. Dacă chipul unei femei apare în imaginaţia noastră, ne poate face să neglijăm chiar paza minţii. Când pui foc în paie, izbucneşte flacăra; la fel dorinţa pătimaşă se aprinde aducându-ţi aminte de o femeie”.

Macarie cel Mare n-ar fi putut vorbi aşa dacă n-ar fi suportat el însuşi atacurile violente ale impresiilor adunate atunci când se aştepta mai puţin şi fara voia sa. Foarte precis, şi pe bună dreptate, Sfântul Tihon de Voronej a spus în „Sfaturi către monahi”: „Păzeşte-te de femei, preaiubitul meu, ca să nu te tulburi. Eva nu şi-a pierdut vocaţia: ea continuă să seducă şi să ispitească”.

Un bătrân îşi întreba ucenicul: „De ce Părinţii le-au zis călugărilor, mai ales celor tineri, să nu aibă relaţii cu femeile?” Ucenicul i-a răspuns: „Pentru ca nu cumva călugărul, după ce s-a legat strâns de o femeie, să nu cadă cu ea în ispite”. Bătrânul i-a zis: „Aşa este. Căderea în ispite este încoronarea legăturilor cu o femeie. Pentru un călugăr, asemenea relaţii sunt interzise de către Duhul Sfânt”. Chiar dacă legăturile nu se termină întotdeauna printr-o cădere trupească, fără excepţie ele sunt însoţite de tulburări sufleteşti şi de sterilitate duhovnicească.

Femeia se lasă condusă de sentimente, sentimentele naturii căzute, şi nu de raţiune, nici de înţelepciunea duhovnicească, care-i sunt total străine. La femeie raţiunea este un instrument docil în slujba sentimentelor. Antrenată de sentimente, ea se poate îndrăgosti rapid nu numai de un călugăr tânăr sau de vârstă matură, ci chiar şi de un bătrân; îşi face din el un idol, înainte ca şi ea să fie idolatrizată de el. Femeia vede perfecţiunea în idolul său; se străduieşte să-l convingă de aceasta, şi reuşeşte întotdeauna.

Ca urmare a sugestiilor nesfârşite şi periculoase, precum şi a laudelor, călugărul este invadat de părere de sine şi de mândrie, harul lui Dumnezeu îndepărtându-se de el; mintea şi inima i se întunecă şi devine capabil, în orbirea sa, să acţioneze iraţional şi să încalce fără frică toate poruncile lui Dumnezeu. Când Dalila l-a lăsat pe Samson, judecătorul lui Israil, să doarmă în braţele sale, l-a făcut să-şi piardă harul lui Dumnezeu; apoi l-a predat filistenilor spre a-l umili şi tortura (Judecători 16,4-21).

Trebuie să mai spunem că o femeie atunci când a realizat o legătură strânsă cu un călugăr, ce trăieşte într-o mănăstire orânduită şi are un părinte duhovnicesc, ţine de datoria ei să-şi înstrăineze protejatul de mănăstire şi de stareţ, fără să ţină seamă de evidentul câştig pe care acesta îl are trăind în mănăstire şi sub povaţa duhovnicului său. Ea doreşte să posede, fără a împărţi cu nimeni, obiectul patimii sale. In nebunia sa ea crede că-l poate înlocui pe duhovnic pe care-l scoate inapt şi incapabil. Nu se va da înapoi de la nici un mijloc, pentru a-şi atinge scopul, nici de la cele ce i le oferă lumea, nici de la cele ce i le oferă dracul. Fiind cuprinsă de patima ei perversă, va numi cu ipocrizie ataşamentul său faţă de călugăr credinţă vie, dragoste curată, simţământ de mamă pentru fiul său, de soră pentru frate, de fiică pentru părinte; pe scurt va căuta tot felul de denumiri sfinte pentru patima sa, sforţându-se să-şi păstreze neatinsă posesiunea cucerită: nenorocitul suflet de călugăr care i s-a încredinţat ei. La femeie domină sângele: la ea toate patimile sufletului lucrează cu o putere şi cu o subtilitate periculoasă, pe primul plan fiind mărirea deşartă, senzualitatea şi ipocrizia. Ultima le camuflează pe primele două.

Noi nu batjocorim, nici subapreciem aici sexul feminin. Ca şi bărbatului, Dumnezeu i-a dăruit demnitatea firii omeneşti şi chipul Său. Femeia, ca şi bărbatul, a fost răscumpărată cu prea preţiosul sânge al Mântuitorului. Răscumpărată şi reînnoită, formează împreună cu bărbatul o singură creatură nouă în Hristos (Galateni 3,28). Femeia a fost reprezentată aici, aşa cum este când acţionează după legile naturii căzute şi se lasă antrenată de înfierbântarea sângelui. Arătându-se în stare să-l scoată pe Adam afară din rai prin viclenie şi seducţie, aşa cum se scuza Adam în faţa lui Dumnezeu, ea continuă până acum să-şi manifeste şi să-şi demonstreze capacitatea de a deturna o viaţă evlavioasă, ca şi cea din rai, a călugărilor care se lasă influenţaţi de ele.

Un călugăr trebuie să iubească cu o dragoste adevărată, evanghelică, toată făptura, atât pe bărbaţi cât şi pe femei. Nu este scutit de datoria de a le arăta acestora dragoste, atunci când, conştient fiind de slăbiciunea lui şi a lor, se păzeşte pe el şi pe ele de ceea ce ar putea umbri această iubire şi procedează cu o mare prudenţă, fără intimităţi şi familiaritate, controlându-şi simţurile, în mod deosebit ochii şi pipăitul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s