Capitolul XXIII.

XXIII. DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS

Prin „rugăciune”, în mod propriu vorbind, Sfinţii Părinţi înţeleg „rugăciunea lui lisus” care se enunţă în felul următor: ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Sfântul Ioan Scărarul spune despre cei ce trăiau în isihie că „numeroşi dintre ei îşi petreceau cea mai mare parte din timp cântând, în timp ce alţii stăruiau în rugăciune” (Scara XXVII, 33). Prin cuvântul „cântau”, trebuie să înţelegem aici citirea în duh de rugăciune a psalmilor (alte rugăciuni scrise, care azi sunt întrebuinţate încă nu existau); în ce priveşte „rugăciunea”, este vorba de rugăciunea lui lisus. Următorul pasaj din „Scară” trebuie interpretat în aceeaşi manieră: „Cea mai mare parte a nopţii consacră-ţi timpul rugăciunii, iar un pic de timp psalmodierii” (Scara, XXVII, 77). Aşa interpretează marii asceţi şi dascăli ai monahismului, Simeon Noul Teolog şi Sfântul Grigorie Sinaitul, amândoi posteriori Sfântului Ioan Scărarul, sensul cuvintelor „rugăciune” şi „psalmodie” în celebra lor lucrare asupra „Scării”.

Rugăciunea lui lisus cunoaşte două forme: cu grai şi în minte. Ascetul trece în mod spontan de la rugăciunea cu grai la cea mintală, cu condiţia să pronunţe rugăciunea orală cu atenţie. La început rugăciunea lui lisus trebuie practicată oral, cu grai. Rugăciunea lui lisus se spune în picioare; dacă eşti epuizat o poţi spune şi culcat. Caracteristica esenţială a acestei rugăciuni trebuie să fie: atenţia, închiderea minţii în cuvintele rugăciunii, pronunţarea rară şi strângerea inimii. Sigur că aceste condiţii sunt necesare pentru orice rugăciune, dar este mai uşor de a le împlini, şi este indispensabil, când este vorba de rugăciunea lui lisus. In psalmodie diversitatea ideilor ce însoţesc rugăciunea atrag spontan atenţia minţii şi-i oferă o oarecare împrăştiere. Dar la rugăciunea lui lisus, mintea se concentrează asupra unui singur gând: iertarea păcatelor prin lisus. Privită din exterior această practică este foarte aridă, dar experienţa o arată mai rodnică decât toate lucrările sufletului. Puterea şi valoarea ei din atotputernicia Preasfântului Nume al Domnului lisus Hristos.

Profeţind referitor la Dumnezeu-Omul, proorocul loil proclamă: „Oricine va chema numele Domnului se va izbăvi” (loil 3, 5). Sfântul Apostol Pavel repetă cuvintele proorocului: „Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui” (Romani 10, 9). Sfântul Petru, după ce a tămăduit prin Numele lui Iisus Hristos un om infirm din naştere, a mărturisit în faţa Sinedriului evreilor cu următoarele cuvine: „Căpetenii ale poporului şi bătrâni ai lui Israel, fiindcă noi suntem astăzi cercetaţi pentru facere de bine unui om bolnav, prin cine a fost el vindecat, cunoscut să vă fie vouă tuturor, şi la tot poporul Israel, că în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morţi, întru Acela stă acesta sănătos înaintea voastră! Căci nu este sub cer nici un alt nume, dat dintre oameni, în care trebuie să ne măntuim noi” (F.Ap. 4, 8-l0, 12).

Intrebuinţarea şi invocarea Sfântului şi Dumnezeiescului Nume al lui Iisus în rugăciune a fost instituită de Domnul nostru Iisus Hristos însuşi. Te poţi convinge din ultima şi profunda convorbire pe care Domnul a avut-o cu Sfinţii Săi Apostoli după Cina cea de Taină, relatată în Evanghelia Sfântului Ioan (Ioan 13, 31; 14, 15 şi 16), în acel ceas solemn de dinaintea patimei celei de bună voie şi a chinurilor în durate pentru mântuirea neamului omenesc, învăţătura dată de Domnul în acel ceas capătă semnificaţia unui testament definitiv stabilit în faţa morţii, şi în care adună şi expune ucenicilor, şi prin ei tuturor creştinilor, ultimele porunci mântuitoare, garanţii sigure ale vieţii veşnice. Printre aceste garanţii şi daruri duhovniceşti se află îngăduinţa şi porunca de a te ruga în numele lui Iisus. „Orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl în Fiul. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu, voi face” (Ioan 14, 14). Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu. Cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 16, 23-24).

Ce va primi cel ce se roagă în numele Domnului Iisus şi care în felul acesta îl poate umple de bucurie? El va primi – după însuşi cuvântul Domnului – Duhul Sfânt „pe care-L va trimite Tatăl, în numele Meu” (Ioan 14, 26). Această cunoaştere din trăire aveau Sfinţii Părinţi şi ea constituia tradiţia lor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s