EPISCOPUL NICOLAE VELIMIROVICI

Este cinstit de Biserica sârbă ca sfânt şi numit cu evlavie „Gură-de-Aur” al Serbiei. Această asemănare cu marele Părinte al Bisericii Ioan Hrisostom s-a făcut nu numai pentru că Vlădica Nicolae Velimirovici a fost un strălucit luminător şi învăţător al dreptei credinţe, ci şi pentru că a împărtăşit, precum Sfântul Ioan, amărăciunea vieţii şi morţii departe de ţara şi de turma sa.

Nicolae Velimirovici s-a născut la 22 decembrie 1880. După strălucite studii de filosofie în Anglia, unde a obţinut doctoratul, a studiat teologia la Berna, în universitatea vechilor catolici, dobândind o cunoaştere desăvârşită a gândirii filosofice şi teologice apusene într-o perioadă foarte critică pentru spiritualitatea creştină, ameninţată de noile erezii atât de înşelătoare ale epocii moderne.

Îmbrăţişând viaţa monahală, Nicolae Velimirovici a luptat din răsputeri pentru păstrarea tradiţiei patristice şi ascetice a Bisericii Ortodoxe într-o vreme când şi în Iugoslavia începuseră tentativele aşa-zisului „aggiornamento”.

Prin slujirea-i fierbinte şi scrierile sale Nicolae Velimirovici, episcop de Zica şi Ohrida, s-a deşteptat o mare mişcare de înnoire duhovnicească nu numai în mănăstiri ci şi în comunităţile parohiale. Calea adevăratei înnoiri – prin rugăciune şi nevoinţă – a fost urmată de mulţimea de ucenici ai săi, călugări şi episcopi, dintre care cel mai vestit, marele duhovnic şi teolog Justin Popovici spunea: „Să punem asceza în numele lui Hristos împotriva ascetismului schimonosit, creat în numele omului european desfigurat şi corupt, în numele ateismului, al civilizaţiei şi al antihristului. Datoria de căpetenie a Bisericii toastre este să ridice asceţi purtători de Hristos. Ortodoxia naşte mereu înnoiri ascetice – de alte înnoiri ea nu ştie.”

Marea lucrare (cea văzută!) a episcopului Nicolae Velimirovici a fost întreruptă de cel de-al doilea război mondial. Din 1941 sârbii din Iugoslavia – mai ales cei din ţinuturile Croaţiei, din Nordul Sloveniei şi Kossovo, au fost supuşi unei persecuţii cum nu se mai pomenise, în statul totalitar al Croaţiei, întemeiat cu sprijinul Germaniei de Ante Pavelici, au fost ucişi 700.000 de sârbi, pentru că nu voiau să se lepede de credinţa ortodoxă. Mulţi episcopi sârbi au fost arestaţi, torturaţi şi ucişi sau au pierit în lagărele de concentrare.

Şi în restul Iugoslaviei ocupat de germani, Biserica Ortodoxă era privită ca o primejdioasă forţă de rezistenţă. Patriarhul Gabriel şi episcopul Nicolae Velimirovici au fost deportaţi la Dachau.

Ieşind din lagăr abia la sfârşitul războiului, Nicolae Velimirovici, după un scurt popas în Slovenia, a luat drumul exilului. A murit în America în anul 1956.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s