Prefata

Actualitatea unui învăţător de neuitat: Sfântul Teofan Zăvorâtul

“Viaţa duhovnicească este un tărâm în care
înţelepciunea acestei lumi nu poate pătrunde.”
Sfântul Teofan Zăvorâtul

1.Un sfânt părinte pentru vremurile contemporane

Scriitor remarcabil şi deosebit de prolific în tărâmul vieţii duhovniceşti, Episcopul Teofan Zăvorâtul s-a bucurat de o excepţională popularitate în Rusia, atât în secolul al XlX-lea, cât şi în secolul XX. Aceasta se întâmpla în epoca Rusiei Ortodoxe, când viaţa de zi cu zi a ţării trecea sub semnul atotcuprinzător al filosofiei de viaţă bizantine. Odată cu căderea Rusiei Ortodoxe, moştenirea Episcopului Teofan a fost umbrită de libera-cugetare occidentală, care a rezervat înrâurirea sa doar pentru o „rămăşiţă” strict limitată de credincioşi ortodocşi, şi aceea împietrită de spaimă şi prigoană. De atunci încoace, numai o mână de scriitori şi feţe bisericeşti mai însemnate s-au mai ocupat de Zăvorât şi importanţa sa; iar, în cele din urmă, noul val al modei bisericeşti l-a etichetat drept un „victorian” închistat şi rigid, un fapt învechit şi depăşit, eliminându-l astfel cu desăvârşire. Unii scriitori bisericeşti contemporani de seamă au scris câteva studii bune despre dânsul1, dar tirania modei aproape că i-a nimicit importanţa în ochii teologilor universitari moderni, care încă îl mai critică din dorinţa lor de a ţine pasul cu lumea. Abia din pricina creşterii recente a interesului pentru monahismul răsăritean ortodox numele Sfântului Teofan a mai atras întrucâtva atenţia. Dar iarăşi mintea occidentală modernă caută să vadă în el altceva decât a fost în realitate şi decât ceea ce înseamnă el pentru căutătorii de astăzi ai lui Dumnezeu. Inventează în imaginea pe care şi-o fac despre dânsul lucruri de care a fost, de fapt, străin. Îi psihanalizează ecleziologia, îi examinează minuţios hristologia, şi chiar se străduiesc să îl prezinte drept un „new ager”. Numai că Sfântul Teofan a fost şi este, mai presus de orice, un Părinte al Bisericii pentru vremurile moderne. Aproape că ne-a fost contemporan, ca unul ce a trăit pe deplin conştient de urmările Revoluţiei Franceze, mişcare care a doborât autoritatea Bisericii nu atât politic, cât spiritual. Tocmai aici – în conştiinţa sa cu privire la rădăcinile epocii moderne – Sfântul Teofan îi depăşeşte pe aproape toţi teologii, păstorii şi învăţătorii monastici ai vieţii duhovniceşti. A tălmăcit străvechea înţelepciune patristică pentru a o adapta la cerinţele şi nevoile minţii moderne neîmbisericite, care s-a despărţit de învăţătura de viaţă ortodoxă, ba 6hiar şi de cele mai elementare norme de creştinism primar, practic, şi care s-a transformat deja, din punct de vedere psihologic, în minte neo-păgână.

(Nota1 – Aceste cărţi, toate în limba rusă, sunt: l) „Sfântul Teofan Zăvorâtul: Un profet pentru modernitate” de Arhiepiscopul Averchie (Jordanville, New York, 1959); 2) „O privire asupra lucrărilor mai de seamă ale lui Teofan Zăvorâtul” de Ieromonahul Teofan (ca schivnic Teodosie) de Karulia (Odessa, 1904); 3) „Un atlet al evlaviei în secolul al XX-lea: Episcopul Teofan Zăvorâtul” de Protoiereul Nikolai Deputatov (Harbin, 1938); şi 4) „Invăţătura lui Teofan Zăvorâtul cu privire la influenţa duhurilor rele asupra oamenilor” de Arhimandritul Gheorghe (Moscova, 1995). în limba engleză există un capitol în cartea părintelui Georges Florovski, „Căile teologiei ruse”, Paris, 1938. în limba rusă mai există şi o carte despre ucenicul Sfântului Teofan: „Arhiepiscopul Teofan de Poltava, duhovnicul”)

Sfântul Teofan a fost contemporanul nostru şi pentru că în sufletul său profetic a văzut şi a trăit sufletul modern cu un secol înaintea timpului său. „S-a rugat” pentru noi, ca să aflăm răspuns la întrebarea cum ar putea sufletul altădată creştin al omului occidental modern să se întoarcă la poruncile dătătoare de viaţă, cele mai importante, ale vieţii spirituale, şi să trăiască împăcat cu ele, aidoma vechilor creştini, pentru a duce o viaţă sănătoasă, împlinită. A mai prevăzut şi că anumite practici sau atitudini ascetice sunt de mai mică însemnătate pentru creştinii din urmă, în vreme ce altele, aparent secundare, ar trebui subliniate. De pildă, a reliefat valoarea excepţională a ideii cenobitice de „unitate de suflet” pentru ultimii creştini, consacrând întreg volumul al patrulea al „Filocaliei” ruseşti acestui subiect.

Văzând mai înainte urmările catastrofale ale desăvârşitei secularizări a societăţii altădată creştine, Sfântul Teofan a scris ceea ce poate fi socotit drept magnum opus-ul său, „Calea mântuirii”, în care tălmăceşte lucrarea iubitului său Tihon de Zadonsk, „Adevăratul creştinism”, şi arată calea pe care ar trebui să păşească omul modern. Oricine trebuie să înainteze pe această cale, dacă nu vrea să rătăcească în nehotărâre sau să se înfunde în încurcătură, fără a mai nimeri „ţinta”. Altfel, va fi înşelat de învăţători mincinoşi, cu o concepţie falsă despre mântuire, care îi vor pricinui doar mai multă neştiinţă şi nelămurire, şi astfel îi vor spori suferinţa, învăţătura creştinismului ortodox despre mântuire, arătată aici de Sfantul Teofan, este foarte precisă; e calea cea îngustă, care deosebeşte dreapta de stânga; este acel „da, da” sau „nu, nu” al Evangheliei (Matei 5, 37). Iată ce îl face atât de important pentru tineretul confuz de astăzi, aflat într-o situaţie disperată tocmai din pricina faptului că îi lipseşte o astfel de învăţătură, şi care săvârşeşte mii de sinucideri din cauza impreciziei fundamentale a înţelegerii pe care o are despre Adevăr societatea noastră, din cauza necunoaşterii de către ei a învăţăturii patristice despre lume şi viaţă, şi mai presus de toate din cauza mereu aceleiaşi lipse de dragoste firească, simplă şi caldă.

2. Sfântul Teofan, astăzi

Scoaterea la iveală a Sfântului Teofan astăzi este, din punctul nostru de vedere, foarte oportună. Tineretul modern, victimizat de sub-cultura vremii noastre poate în sfârşit să descopere învăţătura acestui om sfânt în limba engleză, şi să îl afle ca pe un foarte priceput tălmaci, tâlcuitor şi însufleţitor al celor mai importante aspecte ale vieţii. Căci el lămureşte viaţa sufletului, şi pe a duhului – ca cea mai înaltă parte a acestuia. Mai lămureşte cerinţele trupului şi psihologia lui. învăţăm de la dânsul atât psihologia trupului, cât şi pe cea a sufletului! Aici greşeşte de fapt educaţia modernă, ruinând astfel pe tinerii noştri, căci le desparte cu bună-ştiinţă pe cele două, îndreptându-şi atenţia asupra domeniului vieţii trupeşti, materiale, şi neluând în seamă pe cel al vieţii spirituale, duhovniceşti. Un tânăr modern necredincios, fiind lipsit de cunoaşterea obârşiei dumnezeieşti a firii lui, se prăbuşeşte atunci când sufletul său nu poate fi mulţumit cu valorile materiale. Zadarnic însetează după Dumnezeu Cel întrupat; nici sufletul nu îi dă pace. Abia când se întâmplă să dea peste calea Luminii lui Hristos află el noimă şi rost vieţii sale, suferinţei şi mâhnirii lui. Atunci tristeţile se prefac într-o curgere de bucurie a trăirii, unind lucrurile risipite ale vieţii lui într-un întreg, iar sufletul i se aşterne pe calea cea dreaptă, departe de calea pierzării. Aceasta este CALEA MÂNTUIRII.

3. Urmaşii Sfântului Teofan

Sfantul Teofan a lăsat o întreagă armată de ucenici, care i-au continuat lucrarea până în zilele noastre, chiar. Unii au fost părtaşi ai aceleiaşi culturi, precum marele stareţ de la Karulia, din Muntele Athos, Teodosie (d.1937), şi Arhiepiscopul Teofan de Poltava (d.1940). Tocmai a apărut în California o asociaţie cu numele lui Teofan de Poltava pentru a-i propovădui învăţătura, şi aceasta de disperată trebuinţă pentru tinerii mişcării contemporane de convertire la Ortodoxie. Este un semn binevenit şi foarte promiţător, deoarece până acum aproape nici una din scrierile lui nu au văzut lumina tiparului în limba engleză. Cuviosul Teofan de Poltava, care asemeni învăţătorului său, Teofan Zăvorâtul, a fost o victimă a pizmei şi a prigonirii, are o deosebită însemnătate pentru adânca sa experienţă în ceea ce priveşte necazurile şi spiritualitatea sa lipsită de orice influenţă a politicului. Chipul drag al lui Teofan de Poltava, amintind de cel al învăţătorului său, este foarte atractiv pentru tineri şi din pricina dimensiunii mistice a vieţii sale de rugăciune. A fost văzut luptându-se cu Satana în chip de fiară, şi nu a fost străin nici de adevărata contemplaţie sau vedere dumnezeiască.

Părinţii şi povăţuitorii mei duhovniceşti, Arhiepiscopul Averchie, Episcopul Nectarie şi Părintele Adrian, erau adânc îndatoraţi în formarea lor duhovnicească sfantului Zăvorât Teofan. Ii citeau şi reciteau bogatele învăţături, nu doar cercetându-i cuvintele, ci cufundându-se cu sfatul său în rugăciune, asemănându-i-se astfel fără să vrea, într-o oarecare măsură. Aceşti bărbaţi s-au aflat într-o adevărată legătură mistică cu Sfântul Teofan, şi au avut chiar pătrunderi în tărâmul lăuntric al vieţii duhovniceşti, care altfel ar fi rămas cu desăvârşire necunoscute omului modern. Iubirea lor pentru el l-au făcut viu şi simţit în vieţile şi poveţele lor: i-au devenit adevăraţi ucenici, luându-şi-l model de viaţă. Sfântul Teofan a dat tonul luptei lor arhipastorale de apărare a turmei ce le-a fost încredinţată. Tot timpul îşi aminteau de el, şi păstrau mireasma patristică a scrierilor sale, care izvora din vremurile vechi. Sfântul Teofan i-a întors de la ierarhii inovatori de astăzi care, nesocotind modelul din vechime, urmează un duh străin Ortodoxiei şi statornicesc lucruri străine în lucrarea lor de ocârmuire a turmei, scoţând-o astfel de sub înrâurirea unor Părinţi precum Sfântul Teofan.

Îmi amintesc cum părintele meu Adrian cita adesea din „Comentariul la Psalmul 118” al Sfântului Teofan, şi cum îmi spunea odată că simpla amintire a scrierii „Dragostea pentru Legile lui Dumnezeu” a Sfântului Teofan a înviat la un moment dat în chip minunat în sufletul său nădejdea şi credinţa, atunci când mai înainte de aceasta a fost literalmente jefuit de credinţă şi lăsat în cea mai neagră deznădejde din pricina îngrozitoarei realităţi a vieţii sub jugul comunist, îmi mai aduc aminte şi cum predica Arhiepiscopul Averchie, fost ucenic de chilie al lui Teofan de Poltava, cu lacrimile şiroindu-i pe obraji, când mărturisea despre calea dumnezeiască – descoperită lui pe linie „Teofanică” – a îmblânzirii firii prin zdrobirea de inimă (umilenie), care atrage harul lui Dumnezeu şi preface în cele din urmă întreaga fiinţă a omului pentru ca ochii săi dezveliţi să poată zări lumina dumnezeiască. Şi iarăşi îmi amintesc de nenumăratele ori în care Episcopul Nectarie, asemeni fratelui său Ivan Konţevici şi soţiei acestuia Elena (şi ea ucenică a Arhiepiscopului Teofan de Poltava), găsea răspunsuri neaşteptate din scrierile Sfântului Teofan Zăvorâtul, care se dovedeau adevărate clipe de iluminare. Uneori, cum era cazul părintelui Adrian, amintirea singură a puterii înţelepciunii Sfântului Teofan era de ajuns pentru a dezlega dileme şi greutăţi aparent de nedezlegat. Iată puterea Sfântului Teofan de a aprinde legătura mistică cu cealaltă lume.

4. Scrierile sale în limba engleză

Prin publicarea de către noi în limba engleză a două dintre cele mai de seamă lucrări ale Sfântului Teofan, „Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi” şi „Cum să aprindem scânteia divină” (intitulată în original „Scrisoare pentru monahiile cuvioase”), numeroase vieţi s-au schimbat, fiind aduse de Sfântul Teofan la o adâncă înţelegere a vieţuirii duhovniceşti. Adăugăm acestor scrieri şi „Calea mântuirii”, care apare acum pentru prima oară în întregime în limba engleză, în traducerea părintelui Serafim Rose şi a Frăţiei Sfântului Gherman de Alaska.2

(Nota2: Cu anumite lipsuri şi schimbări, traducerea părintelui Serafim la prima parte a acestei cărţi a fost publicată în 1989 în Editura Conciliar Press (Ben Lomond, California) cu titlul „Ridică pe cel căzut”)

Prin această carte, lumea anglofonă va fi mai în măsură să strângă nectarul înţelepciunii Sfântului pentru omul modern, şi să trăiască urmările desăvârşite ale puterii lui.

În încheiere, nădăjduim că recenta apropiere a convertiţilor din vremea noastră la străvechea Ortodoxie va îndemna sufletele credincioase să păşească pe urmele Sfântului Teofan, aşa cum îi urmează sufletele, însetate de Dumnezeu din Rusia. Gândindu-ne şi la viitoarea.prigoană a creştinilor necorespunzători politic ai secolului XXI, nădăjduim că Sfântul Teofan va sosi la timp pentru a-i ajuta să păstreze mireasma adevăratei Ortodoxii pentru generaţiile de mâine.

                                                                                               Stareţul Gherman
                                                                                      în Miercurea Luminată, 1996
                                                                                  Schitul Teofania, Chico, California
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s