Anexa 2: Paşi pe insula Java

din
„Cuviosul Cosma Athonitul, Apostol în Zair (1942-1989) – Apusul vrăjitoriei”


O poveste despre curaj şi înţelepciune

Deşi curajul nu este însoţit întotdeauna de înţelepciune, totuşi povestea unui om arată că alăturarea acestora este aducătoare de izbândă, mai ales atunci când împrejurările sunt potrivnice sau chiar periculoase.
Apariţia Bisericii Ortodoxe în Indonezia este legată tocmai de o astfel de poveste, despre curajul şi înţelepciunea unui om.

Aflată în sud-estul Asiei, Indonezia este cea mai mare ţară musulmană din lume, cu o populaţie de aproximativ 200 milioane de locuitori. Este formată din mai mult de 13.670 insule mici si mari dintre care cele mai mari sunt Sumatra şi Java. Departamentul religiilor recunoaşte religia islamică, hinduismul, budismul şi doar confesiunile catolică şi protestantă din religia creştină. Toate celelalte religii şi confesiuni care au încercat să pătrundă mai apoi, dacă nu aparţin de cele cinci, sunt considerate ilegale.
Istoria Bisericii Ortodoxe în Indonezia a început când un tânăr musulman aflat în căutarea adevărului lui Dumnezeu, a citit în Coran (3, 45) un verset unde se spune că Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu.
Prin mila Domnului, el şi-a dat seama de importanţa acestor cuvinte. După îndelungate căutări pe la bisericile protestante din zonă, a găsit la librărie o carte, scrisă de Kallistos Ware, intitulată „Biserica Ortodoxă”. Această carte l-a ajutat să înţeleagă că aceasta era Biserica pe care o căutase atâţia ani. În final, în septembrie 1983 a primit botezul ortodox în Coreea de Sud. A plecat în Grecia la Muntele Athos şi a început să traducă cărţi liturgice în limba indoneziană, păstrând şi o corespondenţă continuă cu prieteni din Indonezia. La sfârşitul anului 1984 a plecat în Statele Unite să studieze teologia ortodoxă în Boston.
Tânărul despre care am povestit este cunoscut astăzi sub numele de Părintele Daniel Bambang Dwi Byantoro. Rezultatul corespondenţei sale în Indonezia a fost convertirea a patru tineri care acum au devenit preoţi în această ţară.

Primii paşi

În iunie 1988, tânărul preot Daniel a părăsit Statele Unite pentru a merge în Indonezia. La început s-a dus în locurile natale din estul insulei Java. Aici a început să-i convertească pe cei din familia sa, să-i înveţe să facă prescură şi veşminte din materialele locale. Apoi s-a mutat în centrul insulei Java, unde era aşteptat de un grup de prieteni. Aici a început să ţină ore de studiu al Evangheliei în paralel cu alte activităţi misionare.

Cu papucii la uşa bisericii

Preotul Daniel făcea eforturi susţinute să explice credinţa creştin-ortodoxă celor din jurul său. Pentru a-şi atinge scopul folosea nu numai limbajul local, dar şi obiceiurile locale cum ar fi: statul jos pe podea pentru conversaţii, lăsatul pantofilor la intrarea în biserică sau comemorarea morţilor cu colivă de orez în loc de grâu. În acest timp mici clase de studii teologice constituiau începutul unui viitor seminar, iar o căsuţă din apropiere le slujea drept lăcaş de cult.

Piedici

Pe de altă parte, se confruntau cu multe greutăţi, nu numai financiare, ci şi din partea unor localnici musulmani care ar fi făcut orice ca să-i oprească. De câteva ori părintele Daniel a vrut să lase totul baltă, dar de fiecare dată o nouă portiţă i se deschidea, un nou ajutor îl făcea să depăşească problemele care i se păreau de nerezolvat, astfel încât a reuşit să-şi continue misiunea.
Numărul membrilor Bisericii Ortodoxe Indoneziene creştea continuu. În 1991, Biserica Ortodoxă Indoneziană a fost recunoscută oficial după multe şi dificile eforturi. Dar construirea unei biserici, deşi mult aşteptată de enoriaşi, a fost oprită din cauza protestelor musulmane, iar construcţia încă neterminată a devenit o ruină. Încercarea de a construi biserici în alte oraşe s-a soldat, de asemenea, cu eşecuri.
Strângând cu greu o nouă sumă de bani, prin donaţiile prietenilor ortodocşi şi obţinând cu greu un permis de construcţie, s-a reuşit până la urmă construirea unei biserici.

Un drum lung
De-a lungul acestor ani Sfânta Liturghie s-a săvârşit la Consulatul Grec din Jakarta. Mai târziu, în 1995, după convertirea la ortodoxie a unui pastor protestant, din ce în ce mai mulţi localnici au devenit interesaţi de credinţa creştin-ortodoxă şi au urmat astfel multe botezuri. Sfânta Liturghie în Jakarta se desfăşoară într-o parte a casei pusă la dispoziţia Bisericii de unul dintre enoriaşi, domnul Roy Martin, un faimos actor de film din Indonezia, ce a trecut la credinţa ortodoxă împreună cu soţia sa.
În prezent, părintele Daniel ţine cursuri de catehism arabilor şi evreilor, în fiecare duminică după-amiaza, de la ora 1 la ora 6.
După arderea bisericilor din Indonezia, misiunea ortodocşilor din această ţară devine şi mai dificilă. Dar Sfântul Duh lucrează, aşa că munca misionarilor nu poate fi oprită. Deşi aceştia nu ştiu ce le oferă viitorul, ei cred că Domnul nu va permite ca ceea ce El a creat în Indonezia să fie distrus.

Creştin într-o ţară musulmană

Povestea vieţii Părintelui Daniel din Indonezia pare că este o istorisire din Evanghelie. Întâlnindu-l, te aştepţi să vezi un ascet slăbit, cu înalte studii teologice, ce l-ar putea face să folosească un limbaj greu de urmărit pentru oamenii simpli. Zâmbetul ce-i luminează mereu chipul oriental te face să-l simţi ca pe un vechi prieten pe care îl revezi după o călătorie îndelungată.

Cum reuşiţi să explicaţi unui musulman diferenţa dintre creştinism şi islam în aşa fel încât să se convertească?
Pr. Daniel: Cred că în munca misionară trebuie mai întâi să înţelegi cultura acelui popor, deoarece altfel rişti să nu fii ascultat sau înţeles. Mai întâi, când vorbeşti cu un musulman trebuie să subliniezi că Dumnezeu este unic. Şi aceasta nu numai din cauză că ei cred deja acest lucru, ci deoarece ei ne acuză (pe noi, creştinii) că avem trei dumnezei. Aceasta e problema. Nu încercaţi să folosiţi limbajul tradiţional cum ar fi Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, deoarece pentru ei aceasta înseamnă trei Dumnezei.
Eu le explic că Dumnezeu este unul, dar acest Dumnezeu unic este un Dumnezeu Viu şi prin urmare are şi o minte. În mintea lui Dumnezeu este Cuvântul. Deci, Cuvântul lui Dumnezeu este în Dumnezeu Însuşi. Şi Cuvântul S-a arătat oamenilor. Acesta este Fiul. De aceea, Tatăl şi Fiul nu sunt doi Dumnezei diferiţi. Tatăl este Dumnezeu, iar Fiul este Cuvântul Său. Musulmanii cred că Dumnezeu a creat lumea cu ajutorul Cuvântului. De aceea musulmanii cred în Cel pe care creştinii Îl numesc Fiu, numai că ei Îl numesc Cuvânt.
Şi deoarece Dumnezeu este un Dumnezeu Viu, El trebuie să conţină principiul Vieţii în El Însuşi. Acesta este Sfântul Duh. Deci Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt un singur Dumnezeu. În acest mod le explic musulmanilor despre Sfânta Treime astfel încât să mă înţeleagă clar.
În creştinism Cuvântul S-a făcut om, S-a întrupat pentru noi ca să fim uniţi cu El. Ca să fim uniţi cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu întruparea, crucificarea, moartea şi Învierea lui, trebuie să fim una în această persoană, în moartea şi Învierea Domnului Iisus Hristos. Cum? Prin botez. De asemenea, trebuie să ne unim cu Viaţa şi Învierea Cuvântului întrupat. Cum? Prin Sfântul Duh, prin Sfânta Împărtăşanie. De aceea Sfintele Taine sunt foarte importante pentru noi. Când Dumnezeu S-a făcut om, El a sfinţit astfel lumea noastră materială, astfel încât elemente din aceasta pot fi folosite pentru a ne uni cu Hristos prin aceste taine. Deşi există câteva paralele între islamism şi creştinism, conţinutul este foarte diferit. Principala diferenţă este că în Ortodoxie Cuvântul S-a făcut om, iar la musulmani cuvântul Domnului este o carte (Coranul).
Care sunt dificultăţile pe care le întâlnesc creştinii înconjuraţi de musulmani?
Pr. Daniel: Ştiţi, când trăieşti înconjurat de musulmani, uneori te temi să nu fii întrebat despre credinţa ta. Musulmanii sunt totdeauna gata să te atace că ai trei Dumnezei, despre cruce, despre credinţele fundamentale ale creştinului. Creştinii nu sunt pregătiţi întotdeauna să răspundă la astfel de întrebări. Fiecare indonezian este bombardat de informaţii pro-musulmane, la televizor sau pe stradă, oamenii vorbesc împotriva creştinismului. Poliţia nu face nimic. Sunt multe cărţi scrise împotriva creştinismului şi nu ai cum să faci nimic, nu poţi încerca să le răspunzi pentru că dacă se pare că critici islamul, poate fi periculos. În oraşul Solo este un om numit Ahmed Wilson care a devenit creştin. În timpul unui program de radio el şi-a spus părerea ca şi creştin despre ceea ce credea el despre Mohamed. Acum, din cauza asta, are probleme. Este implicat într-un proces despre care nu se ştie cum se va finaliza.
Lucruri ca acestea sunt frecvente. Este foarte dificil când trăieşti într-o astfel de societate. Îţi este permis să critici ideea de Dumnezeu deoarece este un termen general. Budiştii cred în Dumnezeu, hinduşii la fel, creştinii cred şi ei în Dumnezeu, dar nu poţi să-l critici pe Mohamed deoarece le aparţine musulmanilor. Poţi chiar să devii ateu, dar dacă spui ceva rău despre Mohamed poţi să ai mari necazuri.
În Europa citim deseori despre persecuţiile şi martirizările din Indonezia. Cum îi sfătuiţi pe creştini să se poarte în momentele periculoase?
Pr. Daniel: Trebuie, în primul rând, să respecte legile ţării. Dar, dacă ajunge în situaţia de a fi stigmatizat de către musulmani ca eretic şi dacă are de înfruntat martiriul pentru credinţă, atunci trebuie să accepte situaţia. Aceasta îi învăţ pe credincioşi în biserică, dar acelaşi lucru mi-l repet şi mie, că nu există altă cale. Totuşi, noi încercăm să nu-i provocăm pe ceilalţi. Chiar dacă vrem să-i convertim, o facem cât mai paşnic cu putinţă: „aceasta este credinţa voastră, iar aceasta este a noastră”.


Cum vedeţi viitorul în Indonezia?

Deşi nu pot şti ce ne rezervă viitorul, cred că Biserica Ortodoxă va continua să crească. Depinde de câţi oameni vor reuşi să primească o educaţie ortodoxă. În prezent, în Indonezia, când oamenii se gândesc la Ortodoxie, se gândesc la persoana mea. Este nevoie de cât mai mulţi oameni tineri educaţi în spirit ortodox. Eu încerc să fac tot ce pot, să trimit cât mai mulţi tineri să studieze în ţări ortodoxe, dar deoarece nu sunt episcop, îmi este destul de greu să aranjez aceste lucruri. Când voi deveni episcop, voi trimite cât mai mulţi oameni să câştige experienţă şi să fie educaţi în ţări ortodoxe, astfel încât, atunci când voi muri, cineva să poată continua munca mea. Acesta mi se pare cel mai important lucru.
În era telecomunicaţiilor, cum credeţi că se poate adapta Ortodoxia la această societate tehnologizată fără să-şi piardă esenţa?
Folosim aceste mijloace doar ca pe ceva necesar pentru a ne atinge scopul. Folosind internetul cât mai mult posibil pentru a promova Ortodoxia, folosind televiziunea cât mai mult posibil pentru a-i îmbogăţi astfel sufleteşte pe oameni. Asta ar fi mai bine pentru ei decât să-i lăsăm pe guru hinduşi sau pe alţii asemenea să pună stăpânire pe aceste mijloace de informare. Noi de ce nu ne-am folosi de ele?


Ce aţi vrea să le comunicaţi celor ce citesc acest interviu?

Aş vrea să-i îndemn pe toţi creştinii ortodocşi să simtă unitatea Bisericii şi să fie mândri de credinţa lor. Trebuie să suferim unul pentru necazurile altuia, astfel încât să putem fi ca fraţii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s