CUGETĂRI DESPRE, ŞI ÎNTÂMPLĂRI DIN VIAŢA CUVIOSULUI PĂRINTELUI COSMA

din “Cuviosul Cosma Athonitul, Apostol în Zair (1942-1989) – Apusul vrăjitoriei”
Ajutor oferit de călători

Părintele Cosma era ferm convins că Dumnezeu îl trimisese în Africa nu ca pe unul trimis pur şi simplu de Biserica Ortodoxă, ci ca pe un om al dragostei, care se jertfeşte pentru fiecare om, indiferent de rasă, naţionalitate, culoare sau religie. Astfel, oriunde se întâmpla să fie, dacă vedea oameni pe care îi putea ajuta, nu mai întreba dacă erau ortodocşi sau ce religie practică. Prefera să-i ajute pe toţi după nevoile lor.
Din „Cronica” pe care o ţinea, am reuşit să adun câteva ipostaze ale jertfei şi lucrării sale filantropice. Părintele Cosma îşi oprea adesea maşina, lua cablul de tractare şi-l lega de căruţele ţăranilor africani săraci, mai ales dacă erau pe punctul de a cădea în vreo râpă. Dacă vedea că o maşină era oprită pe marginea drumului, el întreba care era problema, îşi punea hainele de lucru şi se băga sub ea pentru a o repara. Dacă maşina rămânea fără combustibil, se întorcea chiar el la Centrul Misiunii, umplea o canistră şi se întorcea să-l ajute pe cel în nevoie.
La un moment dat, într-o zi ploioasă, când părintele Cosma se dusese cu tatăl său  spre pădurea învecinată cu Lacul Lualaba pentru a inspecta tăierea lemnului şi a-i plăti pe lucrători, a întâlnit pe drum doi pescari încărcaţi cu peşte. Le-a spus să aştepte şi, după ce-şi va termina treaba, se va întoarce să-i ia. Ajungând cu ei în oraş, pasagerilor le era teamă să iasă din maşină ca nu cumva soldaţii să le ia prada. Astfel că părintele Cosma i-a mai condus încă 5 kilometri în afara oraşului, lăsându-i la uşa barăcilor lor.
Altă dată, pe când se afla în Lubumbashi împreună cu tatăl său, a văzut un om care zăcea întins pe stradă. Deodată, părintele Cosma s-a oprit şi s-a întors înapoi. „Ce s-a întâmplat? De ce te întorci înapoi?”, a întrebat tatăl său. „Omul moare de foame – a răspuns el. Să-i dăm ceva să mănânce şi să-l ajutăm să se pună pe picioare”. L-au luat în timp ce el încă tremura, dându-i o sumă de bani destul de mare ca să-şi cumpere ceva de mâncare dintr-un local. Astfel de scene se întâmplau aproape zilnic.
Ori de câte ori nu era încărcat cu provizii sau cu altceva, el îi lua pe oamenii de pe marginea drumului. Bieţii oameni trebuiau să parcurgă adesea pe jos distanţe mari, încărcaţi cu produsele destinate vânzării în Kolwezi. Adesea le cerea să cânte, făcându-i mare plăcere să asculte frumoasele lor glasuri.

Călătorii pe drumuri mocirloase

În timpul sezonului ploios, care durează şase luni, părintele Cosma evita călătoriile. Dar, dacă undeva apărea vreo urgenţă, nici un pericol sau vreo intemperie a naturii nu erau suficiente pentru a-l intimida. În timpul acestui sezon, drumurile inundate sunt adesea transformate în râuri curgătoare, iar vehiculul lui se împotmolea şi el în noroi. În astfel de cazuri, el îşi lega maşina de un copac şi, cu ajutorul unui vinci, o scotea din şanţ şi-şi continua drumul. În alte ocazii, drumul se umplea cu depuneri de aluviuni şi nisip iar vehiculul se bloca de tot, dar îndrăzneţul misionar avea întotdeauna cu el sculele necesare, incluzând nişte foi de tablă speciale, cu găuri, care permiteau roţilor să pornească şi să găsească nişte pământ, ca astfel maşina să scape de nisip.

Sărbători parohiale

În timpul celor 11 ani petrecuţi în Zair, părintele Cosma a botezat în jur de 15.000 de africani şi a întemeiat aproape 55 de parohii. Cu ocazia hramului unei parohii oarecare, el obişnuia să doneze doi saci cu făină (pentru a se face „bukari”, echivalentul african pentru pâine) şi un porc întreg. Ori de câte ori îi permitea timpul, participa personal la hram. El binecuvânta mâncarea, mâncând şi nişte bukari, spre bucuria africanilor care erau încântaţi să vadă un european care participă la masa lor.

Scăparea de vrăjitori

Unul dintre primii săi cateheţi, Nicodim, amintindu-şi de vechiul său mod de viaţă, se dusese să consulte un vrăjitor. Dar, Atotbunul Dumnezeu, care voieşte ca toţi să se mântuiască, a îngăduit ca acesta să fie luat în stăpânire de un demon. A rămas în această stare timp de două zile, astfel că a avut de unde să-i înveţe pe fraţii lui ce înseamnă să te întorci la vechiul mod de viaţă şi cât de mult covârşeşte puterea lui Dumnezeu puterea întunericului. Părintele Cosma a citit rugăciunea de exorcizare deasupra lui, iar demonul a ieşit afară din el.

Respectul autorităţilor faţă de părintele Cosma

Cuviosul părinte Cosma a fost primul misionar din Kolwezi care şi-a deschis  braţele tuturor. El se bucura chiar şi de relaţiile amicale cu autorităţile de stat din acel loc. Astfel, de Paşti sau de Crăciun, el obişnuia să le ducă în dar câte un porc de la fermă, determinându-i şi pe ei să ţină cu bucurie zilele de sărbătoare, părintele câştigându-le astfel dragostea şi interesul, toate spre zidirea misiunii. De aceea, de fiecare dată când el sau creştinii în general întâmpinau vreo greutate, părintele Cosma se asigura de înţelegerea şi colaborarea oficialităţilor competente.

Munca de traducere de la Centrul Misionar

Atunci când, la vârsta de 37 de ani, părintele Cosma a părăsit mănăstirea pentru a se îndrepta spre Kolwezi, el nu se gândise la greutăţile pe care le-ar putea întâmpina. Dumnezeu le-a ascuns de la el, umplându-i în schimb inima de dragoste pentru fraţii lui  necreştini. Ardea de râvnă pentru a ajunge la ei cu Evanghelia. Dar, avea să-şi dea imediat seama că, fără cunoaşterea limbii, a cărţilor bisericeşti, fără şcoli, dispensare, farmacii şi biserici nu va realiza mare lucru.
El a tradus Vecernia, Utrenia, Pavecerniţa, rânduiala de pregătire pentru Sfânta Împărtăşanie, Pavecerniţa Mare, Slujba Învierii, Slujba Agheasmei Mici, Slujba Înmormântării, a Botezului şi a Cununiei, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul şi Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite, alături de diverse cântări liturgice.
Mănăstirea Simonos Petras din Sfântul Munte a oferit un ajutor nepreţuit pentru educaţia clerului băştinaş, prin implicarea ieromonahului Timotei, originar din Zimbabwue şi care cunoaşte swahili. El a editat în swahili predici la Praznicele Împărăteşti ale Domnului, ale Maicii Sale şi ale Sfinţilor, după care a trimis colecţia Misiunii din Kolwezi.
Munca de traducere a fost continuată de succesorul părintelui Cosma, care, până în prezent, a dat la lumină următoarele ediţii: Dumnezeiasca Liturghie în greceşte şi în dialectul local – swahili, Sfânta Evanghelie şi Epistolele, podobiile celor opt glasuri şi Sinaxarul tuturor Sfinţilor din an, conţinând numele lor, anul şi felul în care au murit sau au fost martirizaţi. Liturghia Sfântului Vasile a fost de asemenea tradusă din franceză, iar slujbele Săptămânii Mari sunt în pregătire. Vor urma Triodul şi Penticostarul şi, cu voia lui Dumnezeu, Mineiele.

Locul de pelerinaj şi candela părintelui Cosma

Pe locul accidentului părintelui Cosma, care a îndurerat nu numai pe ortodocşii din Zair, ci şi un mare număr de civili din cadrul autorităţilor civile şi militare, Misiunea Ortodoxă a construit un suport metalic pentru o icoană a Maicii lui Dumnezeu, înaintea căreia arde o candelă. Poate că este singurul mormânt de acest tip din Zair, permisiunea pentru a-l construi obţinându-se cu mare greutate de la autorităţile în drept. Pentru toţi creştinii ortodocşi din Zairul de Sud, acest loc va rămâne pentru totdeauna un loc de popas pentru închinare, pentru rugăciune şi pentru discuţii asupra arzătoarei figuri apostolice a luminătorului şi părintelui lor spiritual, Cosma.
Persoana desemnată pentru aprinderea acestei candele în fiecare seară este catehetul care a pus începutul unei noi parohii pentru Biserica din acea zonă, anume parohia Sfântul Iacov, iar toţi sătenii sunt catehumenii Bisericii Ortodoxe. Pentru fiecare trecător, candela aprinsă este o taină. Toţi sunt curioşi să afle de ce acolo există o lampă arzând şi ce vrea să reprezinte. De-a lungul timpului, toţi ajung să afle de la localnici modul în care ortodocşii îi cinstesc şi-i respectă pe cei ce şi-au jertfit viaţa pentru mântuirea altora; a devenit o mărturie a misiunii lor.

Şcolile conduse de Misiunea Ortodoxă

Pe o perioadă de peste 10 ani, părintele Cosma a muncit din greu pentru a pune în lucrare diferite proiecte ale Misiunii, reuşind înainte de trecerea sa timpurie din această viaţă să întemeieze şcoala primară „Lumina lui Hristos”. Poate că mulţi oameni din Grecia se întreabă care este pricina întemeierii de şcoli de către Misiune. Considerând lucrurile din punct de vedere bisericesc, ce folos aduc aceste şcoli Bisericii, dat fiind faptul că lecţiile sunt predate conform programei stabilite de Stat şi, este adevărat, unor copii ce aparţin diverselor confesiuni creştine? Putem răspunde la această întrebare cinstit şi fără înconjur, ca unii care am trăit ani buni în Africa şi cunoaştem foarte bine situaţia actuală.
Misiunea şi-a făcut apariţia pentru prima dată în 1972. Anterior acestei date, au existat alţi preoţi care au slujit comunitatea grecească răspândind în acelaşi timp credinţa printre băştinaşi; totuşi, înainte de 1972-1973, nu au existat misionari a căror singură sarcină să fi fost evanghelizarea africanilor din Zair.
Înainte de venirea ortodocşilor, romano-catolicii se aflaseră deja pe câmpul misionar în ipostaza misionarilor şi a coloniştilor. Într-un ritm foarte susţinut şi având la bază o organizare solidă, ei au construit şcoli, spitale, dispensare şi alte centre comunitare. Pe o perioadă de 130 de ani de muncă, ei au organizat şi împărţit Zairul în 50 de dioceze. Cât priveşte grupurile protestante, acestea şi-au început activitatea în anii 1920, lucrând cu acelaşi zel. Am rămas foarte impresionaţi de cât de mare a fost influenţa religioasă a africanilor venită din partea celor de alte confesiuni, în primul rând prin educaţie, prin îngrijirea medicală şi nu în ultimul rând prin activităţi religioase.
Misiunea Ortodoxă a întâmpinat condiţii similare. Africanii voiau întâi să li se întemeieze şcoli şi farmacii şi abia după aceea să asculte propovăduirea, catehizarea şi construcţia de biserici. Însă pentru ortodocşi, situaţia se prezenta ceva mai problematic, din pricina faptului că copiii ortodocşi refuzau să intre în şcolile altor denominaţiuni, ba mai mult încă, li se interzicea chiar să se joace în faţa porţilor altor şcoli.
Acesta a fost motivul pentru care părintele Cosma a întemeiat şcoala primară „Lumina lui Hristos”. Primul an de activitate al acestei şcoli s-a desfăşurat între anii 1990-1991, şi participat 250 de copii. Din cauza cheltuielilor şcolare, s-a dat prioritate copiilor ortodocşi, iar locurile rămase au fost plinite de alţi copii.
Pentru a garanta un fel de continuitate educaţională, succesorul părintelui Cosma a întemeiat şi un liceu, la propunerea părinţilor ortodocşi şi ca răspuns la îndreptăţitele cereri ale credincioşilor noştri.
Cât despre şcolile de la ţară, în general, nu trebuie să ascundem faptul că copiii din sate au mare nevoie de o educaţie minimă. Acolo unde există mulţi creştini, oamenii îşi construiesc şcoli din cărămizi cu acoperiş de stuf, iar pentru bănci folosesc traverse de cale ferată sau scânduri legate între ele. Îşi plătesc singuri profesorii din salariile lor de mizerie, iar de la administraţia Misiunii cer supraveghere şi obiecte de papetărie.
În perioada jafurilor foarte răspândite din septembrie 1991, guvernul zairez a oprit plăţile pentru profesorii din şcolile de Stat din lipsă de fonduri. De atunci, părinţii preferă să-şi petreacă ziua fără pâinea zilnică ca să-i poată plăti pe aceşti profesori pentru a continua educaţia copiilor lor.
Misiunea Ortodoxă îşi plăteşte profesorii din banii donaţi de bisericile din Kilikis şi Gianniţa din Grecia, nemaifiind nevoită să ceară copiilor să plătească lecţiile, fapt care nu se întâmplă cu celelalte grupuri misionare. Copiii trebuie să plătească numai o taxă de înregistrare, care s-a rânduit pentru cumpărarea articolelor de papetărie şi pentru reparaţiile clădirilor şcolilor. Astfel, noi oferim în Zair, în limita posibilităţilor, o educaţie gratuită: rodul solidarităţii creştine şi al tradiţiei culturale greceşti.
Timp de 6 ani, conducerea şcolii primare a fost încredinţată doamnei Efterpia Maftas-Ilias, o directoare de şcoală în retragere din Pireu, Grecia. Mulţumită râvnei sale fervente, a experienţei în procesul educaţional şi simţului organizatoric, ea a condus atât de bine şcolile noastre încât acestea au devenit modele de urmat pentru alte instituţii educaţionale din Kolwezi.

Declaraţia de după moarte a părintelui Cosma

La patruzeci de zile de la moartea sa, părintele Cosma i-a apărut în vis lui Mihail, un fost catehet care acum lucrează la atelierul de tâmplărie al Misiunii, căruia i-a zis: „Mihail, cheamă-l pe părintele Meletie şi spune-i să meargă la locul unde am întâlnit moartea. Dacă va căuta prin iarba şi praful de acolo, va găsi o sticlă cu Sfântul Mir, pe care o aveam cu mine pentru botezuri, şi epigonatul împreună cu copia pentru Proscomidie.
Părintele Meletie şi Mihail împreună cu alţi câţiva fraţi au plecat într-acolo şi, într-adevăr, au găsit aceste obiecte. Copia se găseşte acum în Mănăstirea Grigoriu.

Cererile părintelui Cosma şi returnarea sticlei

În ziua următoare accidentului, un zairez din zonă a mers la locul accidentului sperând să găsească câte ceva şi, cum era de aşteptat, a dat peste Sfântul Mir. Crezând că este un simplu ulei vegetal, l-a luat cu el acasă pentru a prăji nişte peşte.
În acea noapte, după ce a adormit, părintele Cosma i-a apărut în vis şi i-a spus pe un ton foarte sever să ducă înapoi sticla, în locul în care o găsise, căci altfel va suferi un mare necaz. După câteva zile bune, omul s-a întors şi a pus la loc sticla, în locul unde părintele Meletie avea s-o găsească.

Îndemnat să continue cu catehizarea

În vremea când părintele Cosma se mai afla încă în această viaţă, în grupul de catehumeni se afla şi un ofiţer de armată. După neaşteptata moarte a dascălului său, omul s-a hotărât să nu mai participe la catehism. Într-o noapte, părintele Cosma i-a apărut în vis, vorbindu-i cu blândeţe, ca un prieten: „De ce ai întrerupt catehizarea? Nu te lăsa, mergi mai departe şi botează-te”. Dar, fie din lene, fie dintr-o mâhnire excesivă, nu şi-a reluat catehizarea.

Copiii de la internat ne-au spus…

Le-am cerut într-o zi copiilor de la internatul şcolar să-mi spună ceva extraordinar despre părintele lor duhovnicesc. Mi-au spus că, într-o zi, pe când se duceau la Pavecerniţă şi treceau pe lângă mormântul lui, au auzit un zgomot specific cădelniţei. În alte zile au auzit lângă mormântul său sunetul clopotelor.

Preoţii zairezi ne-au spus…

Era pe 28 august 1991, în ultima seară [de cursuri] a Seminarului nostru Teologic şi ultima ocazie în care toţi preoţii, cateheţii şi învăţătorii se rugau împreună la Pavecerniţă. Preoţii mergeau în faţă iar cateheţii în spate, alături de autorul acestei cărţi şi anumiţi colaboratori care mergeau ultimii. Apropiindu-ne de mormântul părintelui Cosma, preoţii au exclamat cu uimire: „Ce sunt aceste lumini?” Văzuseră cu proprii ochi raze de lumină ce se ridicau din mormânt în formă de arc semicircular şi care se întindeau dincolo de vârful copacilor. Am întrebat trei sau patru preoţi şi toţi mi-au răspuns că văzuseră acelaşi lucru.

Mijlocirea părintelui Cosma vindecă  pe ipodiaconul Serafim Ilunga

Serafim Ilunga, un credincios fidel şi învăţător la liceul din Kamina, mi-a spus următoarele:
„În 1991, la doi ani de la moartea părintelui Cosma, am fost bolnav.  Mi-a apărut într-o zi şi mi-a spus: «Ştiu despre boala ta şi am venit să te vindec». Cred că eram în biserica Sfântul Gheorghe din Kolwezi şi atunci părintele Cosma a strigat la mine: «Serafim! Vino afară!». Mi-a cerut să-mi ridic cămaşa. Am făcut aşa şi am văzut necurăţie, aşa ca o apă murdară, care-mi ieşea din piept. M-am trezit şi m-am simţit complet vindecat. I-am spus despre cele întâmplate soţiei mele, Temelia, ca şi altor creştini şi toţi am dat slavă lui Dumnezeu şi robului Său, părintele Cosma, pentru îndrăzneala şi slava pe care a găsit-o înaintea Lui. Din acea zi n-am mai suferit de nici o boală gravă”.
La ultima vizită a părintelui Cosma în Lubumbashi el l-a salutat pe Serafim pentru ultima dată (în acea vreme acesta era student) şi i-a dat 1.000 de zairi. El a folosit banii pentru a-şi cumpăra Pelerinul rus în limba franceză. Împreună cu alţii, ei au săvârşit ultima Liturghie în frumoasa biserică cu hramul Bunavestire.
Serafim a continuat:
„În acea zi, faţa lui blândă m-a impresionat foarte tare. În predica sa, el vorbea despre pocăinţă cu ochii înlăcrimaţi. Când am aflat de moartea sa, am plâns. Nu cu mult timp după aceea, în februarie 1989, l-am văzut pe părintele Cosma într-un vis şi  l-am întrebat: «Părinte Cosma, eşti mort?». «Nu, nu sunt mort, ci înviat. Uită-te în mormântul meu, oare n-am înviat?». Apoi am văzut în somn că-şi deschisese mormântul şi înviase.”
Serafim mi-a mai spus încă ceva:
„În august 1989, soţia mea a dat naştere unui băieţel. Patruzeci de zile mai târziu, pe când mă întrebam ce nume să-i dau copilului meu, părintele Cosma a venit la mine în miez de noapte, când eu dormeam şi mi-a spus: «Ar trebuie să poarte numele lui Cosma Etolul».

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s