CUVÂNT LA URMĂ II

din “Cuviosul Cosma Athonitul, Apostol în Zair (1942-1989) – Apusul vrăjitoriei”

Întru lauda şi pomenirea Cuviosului părinte Cosma Grigoriatul

de Arhimandritul Ioanichie Kotsonis
Mănăstirea Sfântul Grigorie Palama, Tesalonic*

Vrednicul de pomenire părintele Cosma Grigoriatul era atât practic cât şi patristic. S-a născut şi a crescut în Tesalonic, maica sfintelor misiuni, de unde au pornit cei doi misionari bizantini Chiril şi Metodie.
El îşi trage obârşia dintr-o familie de pontieni râvnitori, evlavioşi şi iubitori de Dumnezeu, deosebit de prietenoşi, ospitalieri şi plini de sângele şi puterea tradiţiei ortodoxe greceşti. Dimitrie, tatăl lui, în ciuda faptului că nu vedea cu un ochi, era plin de entuziasm şi solidaritate pentru lucrarea Misiunii într-atât încât a vizitat Africa de mai multe ori. Mama lui, Despina, curajoasă şi de neînduplecat, care din patul bolii n-a vrut să arate nici un fel de compătimire pentru fiul ei misionar care murise, rugându-se mai degrabă pentru „o bună înviere” şi căutând oameni hotărâţi pentru a continua lucrarea fiului ei.
Părintele Cosma era tânăr cu vârsta, dar înaintat în experienţa misionară. Era tânăr cu vârsta, dar înaintat în virtute şi asceză.
Era înflăcărat şi curat, viguros prin fire, vioi şi spontan prin temperament, plin de dragoste şi debordând de bucurie, simplitate, smerenie şi blândeţe.
Cele scrise de membrii Corpului Misionar din Zair despre personalitatea creatoare a părintelui Cosma sunt mai mult decât grăitoare:
„A fost o comoară nepreţuită. Suporta totul cu răbdare, cu o răbdare ieşită din comun. Era simplu, foarte sensibil, dar extrem de eficace. Îi iubea pe toţi în acelaşi mod şi nu căuta să primească nimic în schimb. Spirit strălucitor, el găsea soluţii practice dintre cele mai potrivite pentru băştinaşii africani”. Nu vorbea la modul teoretic despre sârguinţă şi muncă grea. Nu lua în seamă nici un pericol, alegând pentru sine ceea ce părea mai împovărător şi primejdios. Atunci când era vorba de a aduce uşurare aproapelui său, nu se dădea înapoi de la nici o osteneală. O personalitate bisericească atât de mare, dăruită cu darurile Duhului Sfânt – smerenia, dragostea, rânduiala, înfrânarea, sârguinţa – nu putea decât să realizeze o lucrare de proporţii… ”
Mai presus de toate, acest vrednic de pomenire era o fire practică. El îşi exercita virtuţile practice în toate domeniile. El a organizat activitatea filantropică. El a  făcut din Kolwezi şi împrejurimile acestuia un model de comunitate creştină primară în care fraţii noştri africani erau „o inimă şi un suflet”.
Întocmai cum Sfinţii Apostoli s-au îngrijit de hrana primilor creştini, la fel a făcut şi părintele Cosma. Împreună cu colegii de muncă, prin muncă grea şi istovitoare, el a desfăşurat o serie de lucrări pe o porţiune masivă de pământ african. Un făcător de corturi – Apostolul neamurilor; un fermier, crescător de vite şi constructor – misionarul Zairului. Pentru prima dată, fraţii noştri de culoare din acea zonă au fost învăţaţi să semene grâu, porumb şi alte cereale folositoare. Pentru prima dată ei au început să crească turme de oi, capre şi alte animale. În preajma lui, toată lumea găsea hrană. Atotmilostivul Dumnezeu, „Care umple universul cu bunăvoinţa Sa”, binecuvântează şi înmulţeşte prin robul Său „cinci pâini şi doi peşti”. Săracii, cei flămânzi şi strâmtoraţi de pe continentul negru – pe care părintele Cosma îi privea ca icoane ale lui Dumnezeu –, mănâncă şi sunt hrăniţi, întâi prin „pâinea cea de toate zilele”, iar apoi cu Pâinea Vieţii „trimisă din Cer”.
„Cine poate spune nenumăratele lui osteneli şi lupte – scrie arhimandritul Gheorghe, stareţul cinstitei mănăstiri de la Sfântul Munte – pentru creşterea acestei lucrări apostoleşti, pastorale şi sociale?”
Pentru lucrarea pământului, construcţii şi creşterea animalelor, mintea lui practică angajase o sută treizeci de muncitori băştinaşi, care erau plătiţi din înseşi roadele muncii,  dezvoltându-şi în acelaşi timp dragostea pentru bunurile materiale şi spirituale ale muncii. Astfel, el a reuşit să creeze o bază misionară ce se susţinea economic aproape exclusiv din propriile realizări, ceva poate nu atât de semnificativ, cât faptul că aceasta constituia o premisă pentru alte activităţi misionare. În cadrul acestei unităţi de producţie misionar-apostolice el a organizat totul: atelierul de tâmplărie, atelierul de ţevărie şi de instalaţii de apă şi canal, fierăria, depozitele, farmacia, şcoala, internatul etc.
În grupul său misionar, părintele Cosma avea 15 preoţi băştinaşi bine pregătiţi pentru împlinirea datoriilor pastorale şi, ceea ce este mult mai important, înzestraţi cu evlavie, pregătire dogmatică şi credincioşie faţă de Ortodoxie.
Excelenta sa colaborare cu Preasfinţia Sa Timotei, episcop al Africii Centrale, a lăsat o impresie bună tuturor: nevoinţele comune, iubirea părintească a episcopului şi respectul arătat acestuia de părintele Cosma, care era mâna lui dreaptă.
În timpul ultimilor ani din viaţă, datorită omului său lăuntric care se sfinţea neîncetat, el a cucerit sufletele tuturor acelora care ajungeau să-l cunoască. Înainte de toate, părintele Cosma era un ascet şi apoi un misionar. În această călătorie el mergea pe urmele Sfinţilor Părinţi şi Învăţători ai Ortodoxiei. A fost un monah şi un ieromonah athonit care ştia bine ce înseamnă pentru Biserică asceza, nevoinţa duhovnicească şi darurile cereşti ale postului, privegherii şi rugăciunii minţii. Învăţa despre neîncetata rugăciune a lui Iisus, privind-o ca pe cea mai puternică armă împotriva viclenilor draci şi a vrăjitorilor foarte răspândiţi prin acele locuri.
O albină neobosită – o regină a albinelor într-un stup uriaş –, vrednicul de pomenire venea în permanenţă cu idei, planuri şi cu un roi de copii în Hristos Iisus, Care „locuia întru el”. Pentru fraţii noştri africani, care de fel au o fire simplă, albă ca zăpada, el le-a fost atât tată cât şi mamă. L-au admirat şi iubit foarte mult, căci în faţa lui ei Îl vedeau pe Însuşi Hristos, cum spune Sfântul Ioan Scărarul despre părintele şi călăuzitorul duhovnicesc. În el L-au văzut pe Cel iubit al tuturor veacurilor, Nădejdea tuturor neamurilor. Căci prin toată viaţa sa, părintele Cosma a putut da mărturie despre acea mistică mărturisire a Corifeului Apostolilor: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.
Nu era atât de important că părintele Cosma botezase 15000 de africani ortodocşi. Ceea ce era mai important e că i-a unit cu Hristos, făcându-i părtaşi Tradiţiei, dragostei şi vieţii liturgice.
Cu ce dor şi nerăbdare se apropiau de Sfânta Taină a „renaşterii” prin Botez! Cu câtă linişte şi evlavie se împărtăşeau de preacuratele Taine oferite de mâinile lui apostoleşti! Cu ce rugăciune de umilinţă şi cu câtă atenţie intrau şi participau la Taina Căsătoriei! Această evlavie creştină primară a fraţilor noştri africani este o mustrare pentru noi, grecii cei civilizaţi, care murmurăm şi vociferăm, deşi nu ne dăm seama de ceea ce se face şi se spune în timpul săvârşirii Sfintelor Taine.
Am în faţa mea numărul 108 din periodicul Misiuni externe al frăţiei cu acelaşi nume din Tesalonic, care conţine o mică lucrare intitulată „Gânduri asupra lucrării misionare adunate din experienţă”. Această lucrare reprezintă un adevărat memorial, o introducere în misiunile ortodoxe dar şi o cugetare a marelui suflet al părintelui Cosma, care fusese botezat într-o teorie şi într-o practică atât de ostenicioasă, care fusese luminat cu lumina şi viaţa Tradiţiei ortodoxe.
Experienţele şi gândurile conţinute în această lucrare îl caracterizează pe vrednicul de pomenire apostol, misionar şi ascet. Despre acestea dă mărturie faptul că el a fost primul care a avut ideea înfiinţării unei mănăstiri ortodoxe în Africa. Căci ştia ce rol are o mănăstire ortodoxă pentru eforturile misionare. Monahismul a jucat un rol esenţial în trecut, din Bizanţ şi până astăzi, în misiunea de apostolie, căci monahismul este arca Tradiţiei apostolice a Bisericii.
Buzele apostolice ale părintelui Cosma au încetat să mai înveţe şi să îndrume. Mâinile apostolice ale părintelui Cosma au încetat să mai binecuvânteze. Picioarele lui apostolice, care „au  propovăduit pacea”, au încetat să mai are pe pământ african. Inima apostolică a părintelui Cosma a încetat să mai bată pe sfintele altare zidite prin neobosita lui sârguinţă. Lucrătorul care munceşte fără somn pe ogorul dumnezeiesc se odihneşte în pământul african – în ţărâna în care el însuşi a semănat, a iubit, s-a istovit şi din care a  cules rod însutit.
Lacrimile fraţilor noştri africani udă neîncetat acea ţărână, de parcă ar vrea să răsară noi braţe din mormântul său, lucrători, vlăstare ale unei viţe care încă n-a murit, care zace în pământ, aşteptând acolo Învierea.
Buzele băştinaşilor africani, ca întotdeauna atunci când Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu Se împarte în Dumnezeiasca Liturghie, cântă acum dulce, într-o aşteptare plină de nădejde.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s