Fragmente din cartea Cuviosului părintelui nostru Cosma Grigoriatul

din “Cuviosul Cosma Athonitul, Apostol în Zair (1942-1989) – Apusul vrăjitoriei”

Gânduri despre lucrarea misionară,
adunate din experienţă

Locul de acţiune

Înainte de a sosi la locul de acţiune, misionarul, sau un colaborator de-al său, ostenitor împreună cu el pe frontul misionar, ar face bine să cerceteze şi să afle cât mai multe despre specificul sau elementele caracteristice ale locului de acţiune. Acestea pot fi rezumate după cum urmează:
a.    Limba oficială şi locală.
b.    Mediul, clima, altitudinea, temperaturile minime şi maxime.
c.    Istoria, în general, a grupurilor etnice din acea ţară.
d.    Religia tradiţională, credinţele contemporane.
e.    Etosul, obiceiurile şi tradiţiile. Elementele pozitive e bine să rămână, elementele păgâne trebuie creştinate, iar cele negative să fie înlăturate.
f.    Caracteristicile grupurilor etnice, deosebirile precum şi controversele dintre ele.
g.    Misionarii aparţinători altor credinţe care desfăşoară diferite activităţi, raza lor de acţiune şi numărul credincioşilor, perioada de când activează şi relaţiile cu Misiunea Ortodoxă.
h.    Bolile, epidemiile şi înfruntarea lor.
i.    Locul de reşedinţă, terenurile şi locuinţele.
j.    Succesiunea politică şi regimul contemporan.
k.    Simpatia sau ostilitatea partidului de guvernământ faţă de Creştinism.
l.    Existenţa concetăţenilor, distanţa la care se află de baza misionară şi numărul lor exact. Acest factor este esenţial mai ales la începutul misiunii. În fiecare oraş în care ajungea, Sfântul Pavel se întâlnea şi se asocia mai întâi cu concetăţenii săi. În acelaşi mod, cuviosul părinte Hrisostom Papasarantopoulos s-a asociat încă de la început cu concetăţenii săi. Ca bază misionară, el a folosit casa unui creştin evlavios, Mastoridi; pentru primele contacte cu populaţia băştinaşă a folosit magazinul lui M. Psatha, iar pentru transporturi s-a ajutat de familia Hagilazarou etc.
Un alt element de bază de care misionarul trebuie să fie conştient e acela al înfrânării de la orice intenţie sau propagandă politică. Se recomandă păstrarea opiniilor politice strict pentru sine. Trebuie să se concentreze mai mult asupra efortului de creştinare a africanilor, iar el, în ceea ce-l priveşte, pe măsura trecerii timpului şi cu luminarea dumnezeiască, va alege şi va urma ceea ce-i împlineşte cel mai bine interesele din sfera politică.

Forţele umane

Încă de la bun început, misionarul trebuie să cunoască bine forţele umane cu care va lucra. Nu este suficient să aibă doar bună dispoziţie, fără a-i cunoaşte pe oameni, căci altfel mulţimea eşecurilor de fiecare zi îl va arunca în deznădejde. Mai exact, el trebuie să cerceteze cu atenţie cine sunt de fapt băştinaşii: dacă sunt răuvoitori sau binevoitori, ce conflicte există între diferitele triburi; să aibă cunoştinţă de micile lor războaie, răzbunări sau grupuri rebele; gradul de ataşare faţă de vraci; credinţa lor mai slabă sau mai puternică în idoli şi spiritele strămoşilor; nivelul de cultură, condiţiile de viaţă, legătura de familie, mai slabă sau mai puternică; procentajul de consum de droguri şi alcool; gradul de ascultare sau de nesupunere, gradul de sinceritate sau de amăgire etc. Având în vedere toate aceste elemente, misionarul stabileşte un plan de acţiune şi o conduită generală.
Noul misionar trebuie să ştie ce fel de obligaţii să-şi ia: fie pe termen scurt, fie pe termen lung şi să socotească în ce măsură le poate împlini. Obligaţiile neîmplinite sau pe termen lung creează mari probleme. Tot astfel, din pricina nestatorniciei şi inconsecvenţei colaboratorilor săi băştinaşi, el trebuie să-şi păstreze o încredere bine chibzuită. Şi încă ceva, foarte important: dacă misionarul îi iubeşte şi vrea să-i ajute pe credincioşii băştinaşi, e bine să nu-şi arate dragostea printr-o familiaritate şi o apropiere prea mare faţă de ei, ci să se ţină la o oarecare distanţă, fapt care-l va ajuta foarte mult.

Modurile şi mijloacele de realizare a evanghelizării

Un început nou şi bine chibzuit aduce un succes mai mare. Acesta necesită un program şi o pregătire făcută cu grijă, cu rânduială şi pace, după cuvântul Apostolului: toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială (I Cor. 14, 40). Aceasta îl va păzi pe misionar de viitoarele căderi şi de muncă fără rost.
În orice strădanie misionară, lucrătorul Evangheliei este obligat să ştie de la bun început capitolele mai sus amintite – „Locul de acţiune” şi „Forţele umane”, examinând în acelaşi timp metodele şi mijloacele prin care acestea pot fi potrivite caracterului său şi circumstanţelor. Trebuie luat aminte la patru aspecte principale:
a.    Începerea catehizării şi a Botezurilor în zonele rurale şi concentrarea eforturilor către centre.
b.    Începerea catehizărilor şi a Botezurilor în centre şi concentrarea eforturilor spre zonele rurale.
c.    Folosirea filantropiei ca mijloc de convertire.
d.    Începerea vieţii creştine, în general, şi liturgice, în special, pentru manifestarea Ortodoxiei în lumea păgână.
Fiecare misionar, sfătuindu-se cu episcopul local, îşi formează grupul misionar întemeiat pe metodele menţionate sau pe o combinaţie a lor în funcţie de context, dând lucrării sale stilul şi amprenta proprii. Dar, bineînţeles, toate acestea vin cu timpul. O dată cu trecerea timpului, lucrarea va lua forma celor care se ostenesc la ea. Din acest punct de vedere, lucrarea este o înlănţuire de elemente: propriul temperament, cunoştinţele, posibilităţile şi condiţiile locale. Nu este necesar să urmăm anumite tipare, dar nici pe cineva care vine cu o astfel de gândire să-l considerăm neortodox. Misionarul este liber, iar atunci când se deschide harului dumnezeiesc, Duhul Sfânt va grăi în inima lui înţelepciune şi-i va arăta ce să facă pe măsura progresului în muncă şi în funcţie de ea. Să-i lăsăm loc rugăciunii să lucreze, fără a grăbi situaţia utilizând o logică îngustă, măsuri rigide ori aşteptând la fiecare pas confirmarea criticilor. O critică regretabilă de acest fel l-a înfrânt şi nimicit pe prigonitul, cuviosul părinte Hrisostom.

Din zona rurală spre centru

Pentru mai multe motive, prima etapă a evanghelizării ar putea începe din zona rurală, din pădurile tropicale, mai ales pentru faptul că, de exemplu, centrele (urbane) sunt acoperite de alte credinţe sau statul de drept nu permite intrarea în marile oraşe sau chiar pentru că periferiile permit un acces mai mare, datorită existenţei unor compatrioţi, oameni de afaceri sau a unor grupuri mai vechi de ortodocşi. (…) În măsura în care lucrarea se prezintă şi este cunoscută ca fiind una dreaptă şi curată în ochii băştinaşilor, eforturile misionarului sunt propulsate către centru.
Începând cu această etapă, până la împlinirea ei în zilele noastre, avem în faţă „o mare prăpastie”. Să dăm un singur exemplu: Un mic grup misionar călătoreşte cu maşina prin zonele tropicale şi se opreşte undeva să mănânce. În acel loc ei văd cinci adăposturi, le dau câteva daruri băştinaşilor, îi botează şi-i lasă la mila lui Dumnezeu, fără instruire şi fără un preot. A doua zi, din nou aflaţi la o distanţă de câteva sute de kilometri, ei botează alţi 50 de oameni. Cu trecerea timpului, vedem în jurul nostru, într-o zonă ce se întinde cât suprafaţa Greciei, existenţa a zece sau mai multe parohii, fără slujbe dumnezeieşti sau preot, cu novici ce stau să cadă, iar noi vorbim tot timpul că-i facem pe africani creştini-ortodocşi.
Acest exemplu nu trebuie privit ca un etalon, nici ca vrednic de a fi imitat. Eu mă aflu aici în plină activitate, de aceea îndemn ca eforturile misionare care se află la început să încerce să nu repete aceleaşi greşeli, creând astfel aceleaşi neorânduieli care, după cuvântul Scripturii, nu sunt plăcute lui Dumnezeu: pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii (I Cor. 14, 33).
Observ cu tristeţe că aceeaşi metodă este practicată şi în alte dioceze. De aceea, dacă în viitorul apropiat un misionar cu râvnă îşi va lua în serios lucrarea, nu comportându-se ca un simplu turist, se va trezi înconjurat de o mie şi una de probleme, fără a găsi nici o cale de ieşire, neştiind de unde să înceapă şi unde să termine. Îndemn cu toată stăruinţa pe toţi viitorii misionari, episcopi sau preoţi, care vor trebui să preia o astfel de dioceză, să-şi chibzuiască bine şi de la început străduinţele misionare, fără a lua aminte în stânga şi-n dreapta, însărcinându-i pe asistenţii lor cu lucrarea de dinainte, supraveghind-o în măsura în care timpul alocat lucrării le va permite. De lucrarea de dinainte el se va ocupa după cel puţin zece ani, când îşi va fi creat propriul personal care va prelua imensa lucrare încă neorganizată. Altminteri – şi aici vorbesc din experienţă proprie – misionarul va alerga din sat în sat, luptându-se din răsputeri fără nici un rost, iar băştinaşii vor rămâne fără păstor.

Din centru spre zona rurală

Dacă cineva are în spate un suport economic major, e clar că el se va putea îndrepta fără nici o grijă spre zona rurală, plecând de la centru. Aceasta este de preferat faţă de prima metodă, căci, în prima metodă, acesta porneşte singur cu Evanghelia. Prima grijă e găsirea unui loc potrivit, situat, dacă e posibil, în centru, unde se poate construi o biserică spaţioasă şi o clădire de locuinţe pentru misionari. (Dacă vor exista şi misionari de sex feminin, se poate construi o a doua clădire de locuinţe, la mică distanţă de prima.) La fel, o clinică medicală elementară, un spaţiu de lucru şi o sală de întruniri, toate la fel de necesare. Apoi urmează catehizarea. Dintre credincioşii novici să fie aleşi primii colaboratori. Atâta cât timpul şi progresele muncii vor permite, se va face pregătirea cateheţilor şi a preoţilor. Când totul va fi gata, începe descentralizarea ordonată a personalului, în rânduială şi conform unui plan.
Această metodă a fost aplicată cu bune rezultate de părintele Hariton Pnevmatikakis, la centrul misionar din Kanaga.

Filantropia

Metodele de a face filantropie (spitale, puncte de prim ajutor, centre educaţionale) au fost aplicate la maxim de celelalte confesiuni. Totuşi, rezultatele arată că metoda nu rodeşte atât de mult cât oferă o muncă susţinută. Am întâlnit sute de băştinaşi care au fost siliţi să primească Botezul pentru a fi educaţi şi acceptaţi într-o şcoală heterodoxă sau alta. Au rămas creştini atâta timp cât au fost educaţi. Ulterior, ei au devenit indiferenţi, s-au întors la vechea religie ori s-au alăturat unei alte erezii, în măsura în care fiecare grup de zece băştinaşi înseamnă o nouă erezie. În Zair există 300 de erezii. De aceea, după părerea mea, metoda filantropiei [pentru convertire] nu este recomandată, cel puţin la început. Cu trecerea timpului, se poate folosi ca metodă secundară, ca o piatră de încoronare.

Viaţa liturgică

După părerea mea, cele mai bune metode şi mijloace, care pot asigura un început sigur şi bine pus la punct, sunt cele pe care le-au implementat misionarii ruşi: construirea de biserici, aşezământ de misionari şi, lucrul cel mai de dorit, înfiinţarea, încă de la început, a unei mănăstiri cu viaţă cenobitică.
În acest fel, băştinaşul se apropie şi află unele lucruri, la început din pură curiozitate, iar apoi, cu trecerea timpului, devine credincios şi educat; lucrătorii sunt pregătiţi şi instruiţi, iar lucrarea face progrese din ce în ce mai mari. (…) O premisă fundamentală este ca primii călugări sau călugăriţe de la mănăstire să aibă experienţă monahală, o viaţă sfântă şi harisme dumnezeieşti (daruri speciale de la Dumnezeu), precum cele din Biserica rusă, altminteri mănăstirea se va afla în pericol de a eşua.

Provocările evanghelizării

Trăind printre africani simpli şi smeriţi, constat că Ortodoxia, cu Tainele ei dătătoare de viaţă şi strălucirea ei liturgică şi duhovnicească, se potriveşte mai bine în lumea spirituală a fraţilor africani decât alte credinţe şi confesiuni. Africanii, cu misticismul lor, cu interiorizarea, cu rânduielile lor ancestrale şi dumnezeiasca lor evlavie, constituie un pământ duhovnicesc deosebit de fertil pentru învăţătura ortodoxă. Cu toate acestea, în strădania noastră de a ataşa diferite inovaţii ale heterodocşilor pe smerita imagine a Ortodoxiei, ne ostenim la suprafaţă şi nu în adâncime…

Sincretism

Am văzut de curând într-una din revistele noastre că într-o anumită dioceză există grupuri de băştinaşi ce se interesează de Ortodoxie în locuri în care misionarul ortodox nu a păşit niciodată. Din aceste grupuri fac parte ereziile organizate ale unor religii cu lideri proprii etc.
Având experienţă personală cu aceste fenomene, îmi dau seama că o intrare a acestor grupuri în sânul Bisericii ortodoxe ne-ar entuziasma din pricina numărului lor. Cu toate acestea, în realitate, aceste grupuri se dovedesc a fi foarte problematice, nereuşind niciodată să devină cu adevărat ortodoxe. Ele sunt stăpânite de un duh sincretist, acesta fiind motivul pentru care ei împlinesc foarte puţin din ceea ce le propunem noi, iar restul, aparţinător vechii lor religii, nu este decât un cult satanic. Astfel că, pentru ei, Ortodoxia este un suport legal, un fel de poză sau o etichetă, şi nu ceva esenţial. În acest sens, mi-amintesc de cuvintele părintelui Paisie, care mi-a spus că, de cele mai multe ori, botezul ereticilor lasă urme doar pe piele. Cred că fenomene sincretiste asemănătoare s-au întâmplat în timpul evanghelizării Orientului Mijlociu (India, China etc.) din primele secole creştine. Iată de ce astăzi, în profunzimea anumitor religii orientale, se pot vedea licărind unele elemente ortodoxe. (…)
Iată un exemplu evident care ne arată că un astfel de grup nu era interesat de Credinţa noastră: atunci când, din pricina unor impedimente [canonice], am refuzat să-l hirotonim pe bătrânul lor lider, mulţimea a plecat în masă.
Am primit propuneri noi de întoarcere, din nou în masă. (…) Le-am răspuns că le vom accepta cu următoarele condiţii: să participe la programul catehetic unul câte unul, şi nu ca grup cu lideri. O mică parte dintre ei, care sunt liberi, au luat parte fără nici o constrângere. Cei mai mulţi au plecat, întorcându-se la vechile lor obiceiuri.
Aceste grupuri sincretiste contemporane, cu Botezurile lor ortodoxe, vor fi pentru viitor o amintire tristă pe care n-o vom uita. Forma pe care o vor lua mai târziu, în caz că vor rămâne fără un misionar din afara Africii care să-i păstorească, va reprezenta orice, dar mai puţin Ortodoxie.
Cât priveşte actualul lor părinte duhovnicesc, acesta nu poate fi scuzat sub pretextul că a făcut ce a putut, spunând că este vina celor care ar fi putut da un ajutor, dar care n-au venit să o facă. Dacă Apostolul Pavel n-ar fi avut împreună lucrători pentru a-i lăsa ca episcopi în noile teritorii pe care le evangheliza sau dacă alţii ar fi făcut lucrare de apostolie, el n-ar fi continuat ca şi înainte, ci ar fi rămas o vreme în astfel de localităţi pentru a supraveghea sădirea noii credinţe.
Nu trebuie să avansăm fără colaboratori. Nu trebuie să credem că, fără pilda şi sacrificiul nostru, poate vrednice de laudă, îi vom putea mişca pe alţii să ni se alăture. Acestea sunt realităţi ce ţin de alte epoci şi alţi oameni. În zilele noastre, aproape toţi suntem prizonierii confortului şi ai individualismului.
Cu toate acestea, există lumină, există o nădejde care luminează în aceste frăţii monahale, dar nu va veni uşor, deoarece părinţii, încă tineri, trebuie mai întâi să fie lămuriţi şi probaţi ca aurul în foc, adică în mănăstire. Vor fi şi unii care vor primi şi darul harului şi al cunoştinţei, precum Sfântul Cosma Etolul sau Sfântul Maxim Grecul, cu care să iasă din mănăstire cu smerenie şi ascultare pentru evanghelizare, sădind şi udând cu răbdare în păşunea Domnului.

Colonialismul contemporan

Efectele spiritului colonial de astăzi sunt şi mai păgubitoare decât cele anterioare. Africanul crede că şi-a dobândit libertatea, dar, de fapt, el a căzut la un nivel mult inferior decât cel de dinainte. Văzând că lucrurile au mers prost, afaceriştii lumii, părând că nu se amestecă în chestiuni de acest fel, au introdus o altă (a treia) formă de colonialism: computerul.
Aflat sub un tratament atât de opresiv, africanul simplu este desfigurat, este schimbat într-un revoluţionar fără apărare, fără nici un fel de con-ştiinţă, care urăşte totul şi pe toţi, neştiind în ce sau în cine să lovească, primind lovituri şi calomnii de la toţi, până ce, pierzându-şi orice orientare, în cele din urmă îşi pierde identitatea.
În acest impas psihologic în care se găseşte africanul, el simte nevoia şi chiar voieşte să fie ajutat să-şi afle temeliile spirituale, să afle pace sufletească, să se unească cu Dumnezeu, să-şi iubească aproapele, iar apoi, în linişte şi pace, să-şi ia propriile decizii pentru viitor.

Rolul Ortodoxiei

Tot ce-am afirmat mai sus despre echilibrul spiritual al africanului i  se va da acestuia de către Hristos prin Ortodoxie, care îl scapă de vechile obligaţii spirituale. Astăzi, africanul priveşte cu suspiciune la religia cu care, de bine de rău, a fost asociat, alături de cuceritor; din acest motiv, el este mai deschis către Ortodoxie. Până la urmă, aceasta îl va duce la adevărata cale a mântuirii.
Îngăduiţi-mi să repet un lucru despre care am pomenit şi mai înainte. Este greşit să facem recurs la mijloacele şi metodele heterodocşilor. Să-i păstrăm Ortodoxiei propria culoare, în credinţă, în învăţătură şi în arta ei. Să nu o lăsăm să se şteargă pe câmpul misionar. Într-o manieră ortodoxă, cu smerenie, cenobitic dacă vreţi, fără paradă sau ostentaţie, să încercăm să nu-l dezrădăcinăm pe african din pământul său. Este de preferat să intrăm noi în lumea sa, iar acolo să găsim căi şi mijloace pentru a adapta Ortodoxia, nu în doctrină, ci în formă, astfel încât cei de curând botezaţi să nu se simtă constrânşi, adaptaţi în propria patrie, şi, ceea ce este mai important, să fie copleşiţi de harul lui Dumnezeu.
Nu este necesar să insuflăm în sufletul africanului duhul civilizaţiei noastre, împreună cu toate accesoriile acestui cancer. Africanul are propria sa civilizaţie demnă de toată atenţia, propria lui structură socială. Misionarul trebuie să se ostenească din greu pentru a o descoperi şi a o creştina.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s