MINUNI, NEVOINŢĂ MISIONARĂ ŞI SEMNE ALE SFINŢILOR

din
„Cuviosul Cosma Athonitul, Apostol în Zair (1942-1989) – Apusul vrăjitoriei”

Vrem Troparul Sfântului Patapie

Într-o seară, un cuplu zairez evlavios a venit la Centrul Misionar. Îi ştiam foarte bine deoarece sunt participanţi activi la slujbele liturgice şi la catehism. Mi-au zis: „Părinte, nu ne dai şi nouă Troparul şi Condacul Sfântului Patapie?”
„De ce? Cum de ştiţi de Sfântul Patapie?” am întrebat. Soţul a răspuns astfel: „În ultima vreme am trecut prin multe greutăţi casnice. Noaptea ne-am rugat mult pentru ajutor de la Dumnezeu. Într-o noapte, am avut o vedenie în vis. Mă pomeneam ţinându-mă tare de o funie şi mergeam către una din bisericile noastre fără a atinge pământul, iar soţia mea mergea chiar în spatele meu în acelaşi fel. În acel moment, din biserică a ieşit un monah care ne-a zis: „Nu vă necăjiţi pentru problemele voastre. Luaţi această Evanghelie şi această metanie, citiţi, rugaţi-vă şi chemaţi numele meu şi eu vă voi ajuta. Eu sunt Sfântul Patapie”.
Au simţit că au primit aceste daruri din mâinile lui, iar Biblia era deschisă la Evanghelia Sfântului Ioan. Ca să fiu sigur, cu ajutorul unui zairez, am tradus cântările în cinstea Sfântului Patapie în swahili şi le-am dat acestui cuplu, alături de o icoană a Sfântului.

Duceţi-vă la adevărata Biserică,                         unde preoţii au bărbi şi sutane

Într-o dimineaţă din mai 1994, un zairez de vârstă mijlocie a venit la Misiunea noastră. L-am primit cum se cuvine, iar el mi-a spus problema lui. Părea tulburat şi speriat, zicându-mi următoarele: „Părinte, sunt un muncitor de la Jecamine. M-am simţit foarte rău. Deoarece doctorii n-au putut să mă ajute, I-am cerut lui Dumnezeu să aibă milă de mine”. L-am întrebat cărei biserici aparţine.
„Sunt romano-catolic – a răspuns. Într-o noapte am văzut în vis mai mulţi preoţi ca şi tine, purtând veşminte strălucitoare şi săvârşind Liturghia într-o biserică ca a voastră. Unul dintre preoţi s-a apropiat de mine şi mi-a zis: «Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea, dar pentru mântuirea ta trebuie să te uneşti cu Biserica noastră, căci este singura Biserică adevărată». Pe tine nu te cunosc şi nici numele Bisericii voastre, dar m-am apropiat de voi deoarece am văzut în visul meu preoţi ca tine, cu bărbi, sutane şi veşminte strălucitoare. Am întrebat alţi oameni care mi-au spus că numai preoţii ortodocşi au bărbi şi asemenea haine, şi mi-au mai spus unde să găsesc biserica voastră.”
I-am dat ceva sfaturi şi o carte, sugerându-i să vină la biserica noastră în fiecare duminică pentru catehizare. De atunci, el a devenit un credincios membru al bisericii noastre şi n-a pierit din cauza bolii grave ce îl chinuia destul de mult.
Un romano-catolic este condus la adevărata Biserică

În luna martie 1991, preotul care conducea Centrul Misionar Ortodox din Kolwezi, arhimandritul Meletie, plecase în Likashi pentru a săvârşi slujba de pomenire de patruzeci de zile pentru o grecoaică răposată pe nume Sofia. Într-o seară, pe când mergea de-a lungul străzii ce ducea spre biserica Sfântul Ioan Înaintemergătorul, a observat o femeie zaireză care îl urmărea. S-a apropiat de el şi i-a cerut iertare, apoi i-a spus următoarele: „Părinte, sunt romano-catolică. Zilnic Îi cer lui Dumnezeu să mă călăuzească spre mântuire. Într-o noapte am avut un vis. Am văzut un preot îmbrăcat la fel ca tine, cu sutană şi barbă, iar faţa lui părea plină de lumină. A venit la mine şi mi-a vorbit în swahili, ceea ce m-a minunat foarte mult, deoarece îl văzusem pentru prima dată. Mi-a arătat o biserică şi a zis: «Deoarece ceri cu lacrimi să ţi se arate mântuirea, iată, aici este adevărata biserică unde o vei găsi. Du-te la această biserică şi preotul îţi va spune ce să faci pentru a fi botezată»” .
Părintele Meletie a ascultat-o cu interes până ce au sosit la biserica Sfântul Ioan Teologul unde, deodată, femeia a strigat: „Aceasta e biserica pe care am văzut-o în vis!” A izbucnit în lacrimi de bucurie şi emoţie.

Porumbelul şi flacăra pâlpâitoare

Printre clerul şi membrii Misiunii din Kolwezi există un diacon numit Lazăr. El se remarcă printr-o ascultare uimitoare, smerenie şi dragoste pentru lucrarea sa.
M-am dus într-o zi şi l-am întrebat:
„- Părinte, cum ai devenit ortodox?”
„- Am stat nebotezat până în 1983. I-am auzit pe metodişti vorbind şi m-am apropiat de ei pentru a începe cumva. Am urmat învăţăturile lor, dar când mi-au propus să mă botez am simţit cum sufletul meu se împotrivea acestei idei. M-am dus la penticostali, dar i-am părăsit din acelaşi motiv. Sufletul meu nu-şi găsea pacea nicăieri. Într-o zi, pe când treceam pe lângă o biserică ortodoxă, gândurile mă îndemnau să intru. Am simţit pace şi o bucurie lăuntrică. O voce interioară îmi spunea că aceasta este adevărata Biserică pe care o căutam de atâta vreme. Am cerut să-l văd pe preot, care în acea vreme era părintele Cosma. Am urmat catehizarea, iar un an mai târziu am fost botezat cu alţi fraţi. Pe când ieşeam din baptisteriu, am văzut un porumbel care se rotea deasupra capetelor fraţilor de curând botezaţi. Ceilalţi au văzut şi ei acelaşi lucru. Părintele Cosma ne-a explicat că acesta era simbolul pogorârii Duhului Sfânt asupra noastră, la fel cum s-a pogorât la Botezul lui Hristos de la Iordan.”
„- Părinte Lazăr, cum ai devenit diacon?”
„- Părintele Cosma i-a propus Arhiepiscopului Timotei ca eu să preiau această slujbă înaltă. Îmi amintesc bine hirotonia: pe când îmi plecam capul la Sfântul Altar iar episcopul îşi punea mâna pe capul meu, citind rugăciunea de hirotonie, o flacără ca o lumânare s-a aprins în inima mea. Am experiat atunci o bucurie atât de mare încât i-am cerut lui Hristos să nu îngăduie ca acest foc din mine să se stingă vreodată. Dar, după o vreme, focul a început să slăbească. L-am implorat pe Dumnezeu să nu-l lase să plece. M-a mângâiat o voce lăuntrică, spunându-mi că întotdeauna va rămâne o scânteie. Aceasta este flacăra pâlpâitoare pe care am experiat-o, câteodată micşorându-se, altădată intensificându-se.”

Credinţa ta te-a mântuit

După cum bine ştiţi, creştinul poate obţine harul numai prin credinţă. Marele dar al lui Dumnezeu începe să se evidenţieze şi în sufletele credincioşilor ortodocşi din Zair. Istorioara pe care vreau să v-o spun a avut loc în primăvara anului 1994.
Soţia diaconului Lazăr suferea de tensiune arterială foarte ridicată. Ne-am făcut mari griji deoarece tensiunea ajunsese la 28 TA, pentru noi fiind o minune cum de ea mai era încă în viaţă. Am dus-o în Lubumbashi la „Dom Bosco”, un spital modern şi bine dotat, ce aparţine de Biserica Romano-catolică. Medicii au examinat-o şi, cu ajutorul unui tratament, au reuşit să-i reducă tensiunea. Starea a devenit mai puţin îngrijorătoare.
Dar, în momentul în care s-a întors în Kolwezi, tensiunea ei a fost din nou foarte ridicată. Acum a fost şi momentul când Maria ne-a zis: „Mă voi duce la biserica Sfântului Nectarie de lângă clinica Misiunii şi nu voi pleca de acolo până ce sfântul nu mă va vindeca”. Femeia a luat în mână o iconiţă a sfântului, pe care o ceruse de la soţul ei, şi s-a dus la biserică,  în faţa icoanei celei mari a Sfântului Nectarie de pe iconostasul bisericii. Soţul ei, diaconul Lazăr, stătea alături de ea, având aceeaşi credinţă şi convingere. Au petrecut astfel o noapte întreagă, rugându-se. Dimineaţa, sănătatea ei se refăcuse complet. Sfântul Nectarie făcuse o minune. Din acea zi, femeia putea munci la câmp ca şi mai înainte, fără a avea vreo problemă de sănătate. Slavă lui Dumnezeu şi Sfinţilor Lui pentru minunile lor.

O tânără fată este readusă la viaţă

În 1994, într-o seară de mai mă dusesem în satul Munsonoi, la aproape 4 kilometri de Kolwezi. Avem acolo o parohie a Sfinţilor Teodor Tiron şi Teodor Stratilat, cu o superbă biserică construită de părintele Cosma. Ne-am întâlnit cu Simeon, catehetul nostru, cu care am discutat chestiuni parohiale. L-am întrebat dacă cei doi Sfinţi Teodor îi ajută sau nu. A răspuns: „Da, ne ajută foarte mult, părinte. O vedeţi pe fata de acolo? Ea murise şi Sfinţii au readus-o la viaţă”. În timp ce noi vorbeam, această fată se juca cu celelalte fete în curtea bisericii.
„Cum a fost readusă la viaţă? Aş vrea să aud toată povestea”, i-am spus.
„Era într-o seară, se juca undeva în afara bisericii cu alţi copii. I s-a făcut sete din cauza căldurii, de aceea a plecat acasă. Lângă casă, chiar alături de ea, se afla un rezervor de 200 de litri umplut pe jumătate. Copilul s-a urcat pe rezervor şi a luat apă în mâini să bea, dar şi-a pierdut echilibrul, a căzut în rezervor şi s-a înecat. Între timp ceilalţi copii o aşteptau să se întoarcă, dar degeaba.
Nu cu mult timp după aceea, mama ei s-a întors de la câmp. Ceilalţi copii i-au zis că habar    n-aveau unde putea fi prietena lor. Astfel că mama a început s-o caute prin împrejurimi, începând să strige. Când s-a dus să scoată apă din rezervor, şi-a găsit copilul acolo, deja mort. Strigătele şi plânsetele ei nu pot fi descrise în cuvinte. În ceea ce mă priveşte – a zis Simeon – am îndemnat-o să stea calmă şi să ducă copilul la biserică. Dacă sfinţii vor vrea, ei ar putea-o readuce la viaţă.
Mama a luat copilul şi s-a dus la biserică. Când au ajuns la uşa bisericii, copilul a început să vomite apă pe gură. Şi-a deschis ochii şi a întrebat-o pe mama ei. «Unde mergem?»”
Sfinţii lui Dumnezeu săvârşiseră minunea. Este cu neputinţă a descrie bucuria tuturor. În ziua următoare am săvârşit Dumnezeiasca Liturghie şi am slăvit pe Sfinţi pentru această minune.

O femeie închinătoare la idoli

În parohia Musonoi, cei doi Sfinţi Teodor au făcut o altă minune, de data aceasta în 1993. Simeon catehetul ne-a relatat în detaliu:
„În primăvara lui 1993, în timpul luptelor dintre triburile Katanga şi Kasai, aici în Musonoi au avut loc multe nenorociri, fiind ucişi mulţi oameni. O femeie din Kasai, care era idolatră, avea un copil bolnav de mult timp de malarie. Părinţii şi prietenii ei o îndemnau să se ducă cât mai repede la vraci, înainte să moară copilul. Mai era problema ieşirii din acea zonă pentru a merge în centrul Zairului, unde se află tribul ei de baştină, fapt cu atât mai dificil cu cât tribul Katanga încerca să-i izgonească pe cei din Kasai, jefuindu-i şi arzându-le casele. Idolatra le-a zis părinţilor ei: «Mi s-a spus că acolo sunt ortodocşi şi oamenii care sălăşluiesc în biserica lor fac minuni. Mă duc acolo». Ea se referea la cei doi Sfinţi Teodor. Pentru aceasta, şi-a luat copilul în braţe, care era pe moarte, şi s-a dus cât de repede a putut la biserica Sfinţilor Teodor Tiron şi Teodor Stratilat din Musonoi.
Pe când se apropia de intrarea în biserică, copilul ei a început să se trezească din somnul cel greu, bine-sănătos, cerând de mâncare. Sfinţii făcuseră minunea. Femeia a intrat în biserică, a mulţumit celor doi sfinţi şi a făcut tuturor cunoscută vestea bucuriei sale.”

„Nu pe aici… Acolo e o biserică”

În timpul luptelor dintre triburi a mai avut loc încă o întâmplare minunată. Un grup de 28 de soldaţi, împreună cu un ofiţer care îi conducea, părăsise Kolwezi-ul şi se îndreptau către Musonoi. Ei aparţineau de Katanga şi intenţionau să-i atace pe cei din Kasai. Printre ţinte se aflau şi mulţi creştini ortodocşi din parohia Sfinţilor Teodor Tiron şi Teodor Stratilat.
Pe când soldaţii se apropiau în grabă, cu securi în mână, pe drumul ce duce spre biserica noastră, liderul lor a fost auzit spunând: „Nu putem trece pe aici. E o biserică”. Drept care, pentru a-şi continua urmărirea celor din Kasai, s-au întors şi au luat-o pe altă cale. Sfinţii Teodor Tiron şi Teodor Stratilat făcuseră încă o minune, salvând pe creştinii noştri din Kasai care locuiau aproape de biserica lor.

Un student de la internat ne-a spus…

La internatul Misiunii noastre locuiesc un număr oarecare de copii, iar unul dintre ei, Iosif Musonoi, care aparţine de parohia Sfinţilor Teodor Tiron şi Teodor Stratilat, mi-a relatat următoarea istorisire a minunilor Sfinţilor bisericii sale.
„Când eram mic copil, am suferit de dureri groaznice de stomac. Într-o noapte, mi-au apărut cei doi Sfinţi Teodor şi mi-au zis: «Nu te îngrijora. Vom avea grijă de tine». Dimineaţa, toate urmele bolii mele dispăruseră complet.
Altă dată mă jucam împreună cu copiii în afara bisericii, în timp ce cateheţii şi credincioşii erau înăuntru citind slujba Vecerniei. Mă jucam afară, fiind indiferent şi negândindu-mă să intru la Vecernie. În acea noapte, Sfinţii au venit în somn la mine şi mi-ai zis: «Când sunt slujbe în biserică, trebuie să te duci şi tu înăuntru să te rogi, aşa cum fac şi ceilalţi creştini. Dacă în acel timp vei continua să te joci, te vom pedepsi». N-am dat nici o atenţie cuvintelor lor şi am continuat să mă joc ca şi mai înainte.
Când m-au vizitat a doua oară, mi-au zis pe un ton sever: «De ce n-ai ascultat sfaturile noastre?». Nu le-am răspuns, iar ei au început să mă mustre cu asprime. Dimineaţa, când m-am trezit, m-am ruşinat foarte tare de faptele mele. Dar, fiindcă eram tânăr şi nechibzuit, am continuat să mă joc, în timp ce în biserică se ţineau slujbe. Am primit o a doua mustrare şi mai aspră de la Sfinţi, şi numai după aceasta mi-am schimbat comportamentul.”

Hoţie la parohia Sfinţilor Teodor Tiron şi Teodor Stratilat

În 1982, câţiva hoţi au intrat cu forţa în biserică şi au furat icoane, candele şi diverse alte obiecte. Le-au dus apoi într-un tufiş undeva, iar un an mai târziu le-au descoperit nişte copii care se jucau pe acolo; aceştia l-au chemat apoi pe părintele Cosma să le ia. Nu suferiseră nici o alterare sau stricăciune, în ciuda faptului că au fost expuse un an de zile ploilor, căldurii, insectelor etc.


Sfat duhovnicesc

Catehetul parohiei noastre din Musonoi, închinată Sfinţilor Teodor Tiron şi Teodor Stratilat, mi-a relatat următorul eveniment:
„Deoarece suferim din pricina numeroaselor spargeri ale hoţilor, pentru a ne proteja parohia, părintele Cosma, în sprijinul protejării parohiei, a ales pe unul dintre creştinii noştri pentru a fi paznic. Într-o noapte, pe când paznicul îşi făcea datoria, făcându-şi rondul, protectorul parohiei noastre, Sfântul Teodor Stratilat, i-a făcut o vizită. «Nu bea vin, ca să nu te îmbeţi, nu gândi răul asupra altuia, nu săvârşi adulter. Nu îngădui ca cei care n-au fost botezaţi ortodocşi să intre în biserică ». Părintele Cosma a aflat de aceasta, ne-a dat ca binecuvântare o icoană a Sfântului, spunându-i s-o ţinem în casă cu mare cinste, chemând pe Sfântul în ajutor pentru toate problemele noastre”.

Sfinţii sunt cu noi în toate împrejurările

Atunci când cântăreţii noştri dorm noaptea în biserică, ei pot auzi zgomotul cailor care intră în biserică şi apoi dispar. Aceasta se întâmplă de regulă în noaptea de dinaintea prăznuirii Sfinţilor Teodor Tiron şi Teodor Stratilat din fiecare an. În seara de dinainte, atât creştinii cât şi necreştinii pot auzi cântarea „Sfânt, Sfânt, Sfânt…” Aceştia îi întreabă pe enoriaşi: „Ce se întâmplă în biserica voastră în timpul nopţi?” Când un credincios se roagă noaptea în biserică, el simte adesea pe cineva care vine şi-l bate uşor cu mâna pe umăr. În fiecare an, de praznicul Sfinţilor Teodor Tiron şi Teodor Stratilat plouă torenţial, ca un semn al binecuvântării.

Vindecat de Sfântul Teodor

Printre catehumenii pe care catehetul Simeon îi avea în Musonoi era şi o fată care avea în permanenţă probleme grave de sănătate. Simeon se ducea adesea la ea acasă pentru a o consola şi a o învăţa cuvântul lui Dumnezeu. Ei se rugau împreună, cu sau fără ceilalţi catehumeni din parohia Sfinţilor Teodor Tiron şi Teodor Stratilat.
Într-o zi, copila a fost cuprinsă de un acces de vomă care a durat mai mult de 30 de minute. Era atât de slăbită încât părea că va muri. A căzut într-un somn adânc şi l-a văzut pe unul din cei doi Sfinţi Teodor, care i-a spus: „Ridică-te, boala ta e vindecată”. S-a ridicat şi s-a simţit mai bine. Acum are 24 de ani. La Botez a luat numele de Agapis. De atunci n-a mai cercetat nici un doctor şi n-a mai suferit de vreo altă boală.

Vindecată de sterilitate

În satul Musonoi, după cum mărturiseşte catehetul şi ipodiaconul Simeon, a avut loc următorul incident. După cum bine se ştie, femeile din Congo dau naştere la o mulţime de copii, acest lucru fiind văzut ca o binecuvântare a lui Dumnezeu. O femeie oarecare a dat naştere la 5 copii. Dorinţa ei era să mai aibă şi alţi copii. Au trecut 10 ani şi ea n-a mai avut nici un copil. A băut siropuri din plante, a consultat vindecători tradiţionali şi a cercetat diferiţi doctori, dar fără nici un rezultat. În final, s-a apropiat de Biserică, căutând mijlocirea Sfinţilor ocrotitori ai parohiei noastre, cei doi Sfinţi Teodor. A conceput şi a născut un copil pe care la Botez l-au numit Simeon, în cinstea Sfântului Simeon Primitorul de Dumnezeu, precum şi de dragul ipodiaconului şi catehetului care a îndemnat-o să alerge la Sfinţi pentru ajutor.

Copilul trebuie să moară în biserică

„Într-o zi – ne-a spus catehetul nostru, Ilie – fiul meu s-a îmbolnăvit grav. În acea noapte, la unu dimineaţa, a început să acuze diferite simptome, spunându-ne nouă, părinţilor lui, că nu mai avea mult de trăit.
I-am zis soţiei mele, Ecaterina, că este mai bine ca copilul să moară în biserică decât în casa noastră. Am părăsit casa şi am mers împreună cu copilul la biserică. Am îngenuncheat înaintea icoanei Sfântului Dimitrie. L-am rugat stăruitor să se facă voia lui Dumnezeu şi a lui. Am mai zis şi rugăciunea: «Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Marelui Mucenic Dimitrie, vindecă pe fiul nostru», folosind metania. L-am uns pe copil cu untdelemn de la candela icoanei Sfântului Dimitrie. Ceva mai târziu am observat că, în ciuda tuturor simptomelor, care nu ne mai dădeau speranţe, sănătatea copilului se ameliora şi acesta începea să respire din nou normal. Din acel moment copilul nu s-a mai îmbolnăvit niciodată.”

O fulgerare

Catehetul Ilie mi-a povestit un alt incident cunoscut de parohia Sfântul Dimitrie:
„În 1987 erau puternice furtuni cu ploaie şi fulgere care loveau în biserica noastră. Văzusem străfulgerări luminoase pe tot cuprinsul satului, auzindu-se bubuituri puternice de trăsnet. În acea după-amiază am fost ca de obicei la biserică, pentru a săvârşi Vecernia şi, pe când intram în altar, am observat că icoana lui Hristos răstignit căzuse la pământ, lumina candelei sale se stinsese, iar fereastra fusese spartă. Dar fulgerul nu pricinuise nici o altă pagubă în biserică.”

O epidemie de pojar

Stavroula mi-a povestit următoarele:
„Din 1980 până în 1982, o epidemie de pojar s-a coborât asupra satului nostru. Boala a afectat toţi copiii mici, şi mulţi dintre ei şi-au pierdut viaţa. Toţi creştinii ortodocşi s-au adunat în biserica noastră închinată Marii Muceniţe Anastasia, Izbăvitoarea de otravă, implorând-o pe aceasta să le salveze copiii. Deşi zilnic alţi doi sau cinci copii din alte familii se adăugau la numărul morţilor, nici unul din copiii noştri n-au murit. Sfânta Anastasia a oferit o minunată ocrotire copiilor noştri ortodocşi.
Oamenii s-au întrebat cum se face că copiii ortodocşi n-au murit, în timp ce ceilalţi copii mureau pe capete în fiecare zi. De atunci încolo, ei ne-au considerat un fel de magicieni, iar noi în zadar am încercat să le explicăm că Biserica noastră este adevărata Biserică a lui Hristos.”

Protecţie minunată

Stavroula a continuat:
„În timpul tensiunilor politice şi tribale dintre cei din Katanga şi Kasai, Sfânta Anastasia i-a păzit pe toţi credincioşii de atacurile soldaţilor care prădau casele atât de multor creştini, ucigând numeroase vieţi. Nici unul din creştinii de la noi din sat n-a pierit, nici nu s-a păgubit de vreo proprietate sau altceva”.

Păziţi de holeră

Catehetul nostru, acum ipodiacon în parohia celor Doisprezece Apostoli din Luena, Joachim, mi-a dat de veste despre ceea ce se întâmplase atunci când oamenii din sat sufereau de diaree şi vomă. În vremea epidemiei, un preot băştinaş, părintele Iacov, se afla cu ei, sfătuindu-i să meargă cu toţii în biserică, să se roage şi să bea agheasmă. Unul după altul, ei se rugau folosind metania, chemând ajutorul lui Dumnezeu, bând agheasmă şi închinându-se înaintea icoanelor lui Hristos, a Maicii Sale şi a tuturor Sfinţilor.
Boala n-a afectat nici un membru al bisericii noastre, nepierind nici unul dintre ei din cauza epidemiei. Toată lumea era uimită de această minune a celor Doisprezece Apostoli, iar romano-catolicii, nu mai puţin decât protestanţii, s-au întrebat cum se face că numai ortodocşii n-au murit.

„Cum se roagă ortodocşii?”

Diaconul Achila, originar din oraşul Katanga, mi-a relatat o istorisire despre o hoţie care a avut loc în casa lui în 1994. El şi soţia lui erau plecaţi de acasă, lucrau la câmp. Copiii cei mai mari plecaseră la şcoală, în timp ce ceilalţi trei mai mici se jucau cu alţi copii afară în curte. Spărgătorul a forţat una dintre ferestre şi a răscolit toate trei camerele, deschizând toate geamantanele şi hainele de pe acolo, luând cu sine o haină nouă şi toţi banii pe care i-a găsit. Când diaconul s-a întors în acea seară, a aflat vestea de la vecini, găsind casa devastată. În acea noapte, după cum le-a spus unora, diaconul nu s-a mai dus la culcare, ci, împreună cu soţia şi cu alţi creştini, s-a dus la biserica Sfântului Achila, unde a citit Acatistul Maicii Domnului, pentru ca ea să le descopere hoţii. Iar ajutorul ei n-a întârziat să apară.
Trei zile mai târziu, haina furată a fost găsită în Bungubungu, la vreo 5 kilometri de Katanga, unde hoţul o vânduse. Hoţul a fost găsit şi arestat. Deoarece erau amândoi din acelaşi sat, diaconul n-a dorit ca autorităţile să-l pedepsească. Cât despre bani, hoţul a returnat jumătate din ei.
„În aceeaşi lună – continuă părintele Augustin Mwamba – s-a dat o altă spargere, de data aceasta în casa unui catehet al Bisericii romano-catolice. Cei doi hoţi au furat toate hainele cuplului. Auzind despre minunea întâmplată cu diaconul nostru, el [păgubitul] a venit să întrebe cum trebuie să se roage lui Dumnezeu pentru a-şi recupera bunurile pierdute. Răspunsul a fost că el trebuie să se roage Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu metania.  S-a întors acasă şi a făcut ce-a putut, a întrebat în stânga şi-n dreapta, a făcut cercetări, dar în zadar. Toată lumea era uimită de cât de adevărate sunt aceste minuni pentru ortodocşi.

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu…           şi toate acestea se vor adăuga vouă

Părintele Augustin este preotul parohiei Sfântul Ioan Botezătorul din Likashi. Împreună cu ajutorul său, părintele Pavel, el slujeşte alternativ în opt sate care înconjoară Likashi. Ambii preoţi se disting prin sârguinţă şi conştiinciozitate în datoriile lor pastorale. Atunci când unul slujeşte în Likashi, celălalt poate fi găsit într-unul din sate şi invers. Între ei se păstrează o dragoste frăţească, respect, smerenie şi un duh de cooperare.
Părintele Augustin a fost binecuvântat de Dumnezeu cu o familie numeroasă ce numără 13 copii. Cel mai mic abia a împlinit un an. Pentru ei, sarcina hrănirii şi îngrijirii lor nu este una uşoară. Bineînţeles, Centrul Misionar din Kolwezi îi susţine prin oferirea unui salariu, făină de porumb şi, ocazional, medicamente şi haine. După terminarea lecţiilor de la şcoală, copiii lor cei mai mari se ocupă cu vânzarea de mici obiecte la piaţă, printre acestea numărându-se chiar şi caietele lor de exerciţii.
Ceea ce ne-a impresionat în mod deosebit la comportamentul părintelui Augustin este aceea că, zilnic, el este bucuros în permanenţă. După slujba de dimineaţă, el îşi ia sapa şi cu copiii mai mari merge câţiva kilometri în pădure, unde pregăteşte pământul pentru însămânţare, greblare şi irigare pentru a da roadele lor în anotimpul potrivit.
În momentele grele, când sărăcia devine palpabilă, înconjurându-l din toate părţile, fără a cârti şi cu o credinţă neclintită, el îşi ridică mâinile sus pentru a cere ajutor dumnezeiesc. El este sigur că nu va rămâne fără ajutor şi ruşinaţi.
Mi-a spus de nenumărate ori despre diferitele ocazii în care pronia dumnezeiască a avut grijă de familia lui. El are o evlavie deosebită către Maica Domnului, care, în urma stăruitoarelor lui rugăciuni, i-a salvat primul său nepot, fiul fiului său. Copilul s-a născut prematur, iar curând după aceea s-a îmbolnăvit şi a pierdut din greutate. Femeile care ajutaseră la naşterea lui, pentru a-i asigura copilului căldura necesară, au pus copilul într-o maşină de incubat ouă, iar nu într-un incubator obişnuit. Părintele Augustin i-a dat preotesei sale untdelemn de la candela ce arde neîncetat în biserica Sfântul Ioan Înaintemergătorul, cu care l-a uns pe copil, rugându-se în gând pentru vindecarea acestuia. În dimineaţa următoare, copilul a început să-şi mişte mâinile. Greutatea lui a crescut, iar la puţin timp după aceea, greutatea trupului său a depăşit-o pe cea de la naştere cu 400 de grame. Minunea credinţei a adus rezultatul dorit.
Altă dată, el lucra pământul din spatele bisericii, aşa cum îi era obiceiul după Utrenie. În ziua aceea, acasă nu era nimic din ceea ce se numeşte mâncare! La ceasul lucrului, el s-a rugat Preasfintei aşa: „O, Preasfânta mea, ce vor mânca copiii mei astăzi? Rogu-te, ajută-ne! Vino şi vezi că în casa noastră nu este mâncare”.
În acea după-amiază, în mod destul de ciudat, la biserică a sosit deodată un european. A întrebat de preot, cu toate că nu-l văzuse niciodată. I-a dat un plic cu bani şi i-a zis: „Părinte, ia-i şi cumpără mâncare pentru familia ta. Cineva a venit la mine în somn şi mi-a zis să vin aici şi să-ţi dau aceşti bani. Şi ori de câte ori ai nevoie, vino în casa mea şi te voi ajuta”.
Pentru toate acestea şi pentru mai multe, părintele Augustin este plin de bucurie, căci el a învăţat să-şi ridice mâinile la cer şi să cheme ajutorul dumnezeiesc. Să ne binecuvânteze Dumnezeu ca şi noi să putem dobândi puţin din credinţa lui de minuni făcătoare.

Cineva în sutană intră în biserică

În parohia Sfântul Ioan Teologul din satul Fungurume, preot paroh este părintele Fotie, iar ipodiacon – Panaiotis. Cu doi ani în urmă, cel din urmă mi-a relatat următorul eveniment minunat în care a fost implicată soţia lui.
„Soţia mea, Maria, suferea de dureri groaznice de stomac. Numeroşi creştini o mângâiau şi o îndemnau să se roage. Ea le răspundea astfel: «Mă rog la Dumnezeu, dar El nu mă aude. Am fost la spital şi n-am simţit nici o îmbunătăţire. M-am dus la părintele Fotie şi mi-a spus să postesc trei zile şi să mă rog neîncetat, dar, din nou, n-am simţit nici o mângâiere».
În cea de-a patra zi, după Vecernia de la ora 7, s-a aşezat în biserică, undeva în spate. S-a dus şi a stat în faţa icoanei Născătoarei de Dumnezeu şi a zis: «Îţi cer să mă ajuţi, căci mult sufăr din cauza bolii mele, iubită Maică a Domnului». Fără a simţi ceva deosebit, s-a mutat către icoana Sfântul Ioan Teologul şi s-a rugat astfel: «Tu, care eşti adevăratul ocrotitor dumnezeiesc al acestei biserici, cum se face că tu ne aperi, şi totuşi eu rămân bolnavă şi nu mă aperi, nici nu mă vindeci de boala mea? Roagă-te pentru mine şi mijloceşte la Dumnezeu ca să mă ajute pe mine păcătoasa, căci n-am nicăieri alt ajutor la care să alerg. Am suferit mult». Cu aceste cuvinte bietul suflet a început să strige suspinând, fără a se mişca, totuşi, din locul său. Voia să-şi continue rugăciunile, când, deodată, cineva a deschis uşa bisericii. Era cineva în sutană. Cu multă evlavie şi mergând uşor, el a intrat în altar. A pus tămâie în cădelniţă şi s-a pregătit să tămâieze locaşul. O mireasmă bine mirositoare s-a răspândit prin toată biserica.”
Femeia s-a speriat şi a fugit. S-a dus şi l-a trezit pe soţul ei, căruia i-a spus întreaga poveste despre minunata vizită a Sfântului Ioan. A mustrat-o pentru a că a fugit. S-au dus să-i povestească toate părintelui Fotie, care de asemenea a certat-o pentru că a fugit din biserică. Ar fi trebuit să stea pentru a lua binecuvântarea Sfântului.
După aceea s-au dus cu toţii la biserică, unde încă puteau mirosi buna mireasmă rămasă de pe urma vizitei Sfântului. Din seara aceea, femeia s-a însănătoşit, fiind ferm convinsă că Sfinţii Bisericii noastre ne iubesc, ne ajută şi sunt aproape de noi.


Sfântul David intră în cort

Ioan, catehetul nostru din parohia Sfântul Atanasie din Musokatanda, mi-a relatat următoarele:
„Într-o după-amiază de sâmbătă, doi dintre fraţi s-au hotărât să meargă la vânat prin tufişuri.  I-am rugat să nu meargă, ajungând în final să-i mustru, deoarece seara avem slujba Vecerniei, iar dimineaţa slujba obişnuită a Învierii de duminică. Nu m-au ascultat şi au plecat. Înainte să plece,     le-am dat o icoană pe hârtie a Sfântului David, Bătrânul din Eubeea.
Ajungând în acea seară în zona cu tufişuri,    s-au întins să se odihnească, cu puţin înainte de a porni la vânătoare. După puţină vreme, unul dintre ei s-a dus puţin mai încolo pentru o nevoie. În faţa lui, la câţiva metri mai încolo, a văzut că trecea un monah înalt şi slab. Era Sfântul David din Eubeea exact aşa cum apărea în icoana pe care le-o dăduse catehetul Ioan. A alergat să-i spună însoţitorului său, dar când acesta venise, sfântul deja plecase. Panicat de acest neaşteptat vizitator de seară, au plecat în clipa aceea către sat. I-au chemat pe catehet şi pe alţi creştini cărora le-au povestit evenimentul. Astăzi au ajuns la concluzia că nu trebuie să lipsească de la slujbele bisericeşti, căci sfinţii sunt lângă ei şi-i păzesc, voind să fie la biserică în vremea slujbelor şi nu prin tufişuri sau la câmp.”

O convertire minunată

Catehetul nostru Vasile din Dilolo îmi spunea următoarele:
„Într-o seară de sâmbătă eram în biserica parohială Sfântul Antonie din Kambala în timpul ce se rostea rugăciunea către Sfântul Ciprian. Afară, o femeie necreştină mergea prin spate şi a auzit rugăciunea. A doua zi, duminică, a venit la biserică şi a cerut să vorbească puţin cu catehetul. I s-a îngăduit şi a zis:
– «Sunt bolnavă de trei luni, am sângerări permanente. Am fost la spitale şi la vraci dar fără nici un folos. M-am adresat chiar bisericilor ce aparţin de alte denominaţiuni, dar boala nu s-a oprit. Cu toate acestea, astăzi, am fost vindecată doar prin auzirea rugăciunii Sfântului Ciprian din Biserica Ortodoxă».
După ce mai întâi s-au botezat, ea şi soţul ei  s-au căsătorit în Biserică. Soţul ei este acum conducătorul adunării parohiale.”

O intervenţie minunată

Ioan, catehet în parohia Sfântul Ioan Gură de Aur din Kabundji, mi-a povestit următoarele:
„În iulie 1989 am participat la un seminar pentru cateheţi la Centrul Misionar din Kolwezi. După ce m-am întors acasă, m-am simţit foarte rău din cauza unei diarei. Organismul a început să slăbească teribil, oamenii din sat fiind siguri că voi muri. În acea noapte am văzut în somn un preot ortodox care semăna cu preotul nostru congolez, părintele Agatonic. S-a apropiat de mine, şi-a luat epitrahilul, l-a pus pe cap şi mi-a citit rugăciuni. Apoi mi-a zis: «Nu te teme. Vei fi vindecat de boală». După care a plecat, iar pe măsură ce se lumina de ziuă, m-am refăcut complet.”

O vizită minunată

Ioan catehetul mi-a mai povestit despre un creştin numit Pantelimon care era bolnav. Soţia catehetului văzuse un preot care arăta ca părintele Fotie mergând spre casa bolnavului. În acel moment Ioan catehetul era la câmp, iar la întoarcere i s-a spus că preotul fusese să-l vadă pe Pantelimon şi că, dacă voia, putea merge să-l viziteze. Când a ajuns în casa bolnavului, a întrebat dacă preotul îl vizitase. Bolnavul a răspuns că nu, părintele nu fusese, dar la un moment dat a simţit un miros de tămâie arzând şi se simţise mai bine. Câteva zile mai târziu, se simţea mult mai bine.

Am văzut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

La mănăstirea Sfântul Nectarie, unde avem clinica noastră şi un internat pentru tinere fete, o bunică de origine greacă, în vârstă de 82 de ani, a fost adusă pentru îngrijiri medicale. Se numea Yaya Cristina. Deoarece rudele n-au mai ajutat-o, ea a primit dragostea şi grija surorilor de la Sfântul Nectarie. Picioarele ei paralizaseră, ea rămânând practic imobilă la pat, zicând rugăciunea lui Iisus cu metania, întâi pentru noi toţi, iar pentru ea la urmă.
În toamna lui 1994 ne-a zis că o văzuse pe Maica Domnului:
„Am văzut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Am recunoscut-o. Era ea. Mii de oameni o urmau cu lumânări aprinse. M-a mângâiat, m-a binecuvântat şi mi-a zis să merg”.
Deoarece îşi pierduse vederea cu 20 de ani în urmă, obişnuia să le ceară însoţitoarelor să o ajute să se ridice. A mers puţintel, îndrăznind să meargă chiar până în grădină. Şi deşi rămâne în general ţintuită la pat, nu mai simte nici o durere. Toate acestea le-am auzit chiar din gura ei.
Actualmente locuieşte în Lubumbashi cu copiii ei. Este bucuroasă să-i primească acolo pe mulţi dintre compatrioţii ei şi se roagă pentru toţi cu metania, ca una care aşteaptă, cu frică, sfârşitul vieţii.

Un nou Saul vine la Biserică

Dragostea lui Dumnezeu se împărtăşeşte în chip negrăit în căile prin care harul mântuitor cercetează sufletele oamenilor. Nu cunoaşte distanţe, nici nu e părtinitoare, nu priveşte la culoare, trib, origine etnică, serviciu sau poziţie socială în lume. Dragostea, întrupată în Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, voieşte să îmbrăţişeze, dacă e cu putinţă, întregul neam omenesc, dar este împiedicată de iubirea de sine şi de individualism . Cu toate acestea, acolo unde întâmpină o luptă sinceră pentru mântuire, unde găseşte mâini ridicate şi genunchi plecaţi, părăseşte cerurile şi se pogoară. Dragostea Tatălui este mişcată pentru împlinirea intenţiei sale într-un mod propriu, necunoscut nouă.
Fraţilor, ascultaţi o poveste din câmpul Misiunii.
Nici măcar Pavel, Apostolul neamurilor, n-a crezut că pe drumul spre Damasc se va întâlni cu Domnul pe Care-L prigonea. Nici Sfântul Ciprian, în încercările lui de a ieşi biruitor asupra credinţei şi cumpătării unei tinere, Iustina, nu se aştepta să se întâlnească cu adevăratul Dumnezeu. Numai atunci când este inclusă printre acestea şi alte exemple din istoria Bisericii noastre, prezenta naraţiune nu stârneşte nedumeriri, inclusă aşa cum este în lungul şir al dovezilor nemărginitei iubiri a lui Dumnezeu pentru om. O prezint aşa cum am auzit-o de la însuşi noul Saul, băştinaşul Tamboue.
Într-o dimineaţă de ianuarie din 1991, părintele Iacov, un preot băştinaş, a intrat în curtea Centrului Misionar împreună cu un tânăr zairez – Tamboue. M-au salutat cu căldură, iar părintele Iacov mi-a zis de faţă cu tânărul: „Vrea să devină ortodox. Îl dau pe mâna ta să-i spui tu ce crezi de cuviinţă”. În loc să-l bombardez cu întrebări, i-am cerut omului să-mi spună povestea vieţii lui şi cum de ajunsese aici. Era slab, cu o privire serioasă, calm şi stăpân pe sine, nu avea mai mult de 30 de ani.
„M-am născut în Lubumbashi, fiind singurul fiu al unor părinţi evlavioşi, de religie catolică. Am frecventat biserica şi am urmat sfaturile părinţilor mei legate de Dumnezeu şi mântuire încă din primii ani ai vieţii. Atunci când am împlinit 20 de ani, influenţat de propovăduirea sfântă-spirituală şi sfântă-scripturistică a penticostalilor, am intrat în comunitatea acestora. Iubeam studiul Sfintelor Scripturi, dedicând-mă cu multă râvnă acesteia. Credeam că am găsit adevărata biserică şi mă gândeam că ar fi bine să încerc să-i ajut şi pe alţii pe dificila cale a mântuirii. Celor mai în vârstă decât mine le făcea mare plăcere să vadă ce râvnă aveam pentru învăţare şi activitate religioasă, propunându-mă după o vreme să fiu pastor al unei comunităţi.
La puţin timp după aceea, mă aştepta o treaptă mai înaltă. Mi-au dat scaunul de învăţător şi predicator pentru o zonă destul de întinsă, care includea în întregime Lubumbashi şi împrejurimile. M-am dedicat propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu, făcând acest lucru nu numai cu o simplă râvnă ci ca un fanatic. Mă simţeam cumva privilegiat, căci mă aflam pe fericita poziţie de a fi deasupra altora, putând să-i conduc unde voiam cu interpretările mele la Scriptură. Am petrecut doi ani vizitând parohii şi călăuzind pastori prin teribilele mele predici. N-am ezitat niciodată să le vorbesc şi autorităţilor, eu fiind acela care l-am convertit pe guvernatorul din Lubumbashi, rupându-l de Papism şi aducându-l la Penticostalism, precum şi pe diferiţi alţi oameni.
Într-o zi, pe când citeam Noul Testament, am observat că noi nu împlineam anumite sarcini, învăţături şi mesaje pe care Hristos le dăduse Apostolilor. De pildă, El le-a dat Apostolilor şi succesorilor acestora puterea de a lega şi dezlega păcatele (Ioan 20, 22-23). Sub chipul pâinii şi al vinului, El le-a dat să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Său spre viaţa de veci. Le-a poruncit să-i boteze pe adepţii noii credinţe etc. Toate acestea au ridicat multe semne de întrebare în inima mea, deoarece predicile mele nu luau în considerare aceste porunci şi promisiuni ale Domnului. M-am neliniştit şi am început să mă întreb: «Poate că religia pe care o urmez greşeşte, iar eu merg pe calea amăgirii». Mi-am zis că până în momentul în care voi fi în stare să răspund la aceste întrebări care mă tulburau atât de mult, încât nu-mi dădeau nici somn, n-am să mai propovăduiesc nimănui, părăsind toate fără a spune nimic nimănui.
M-am dus în Kolwezi şi am închiriat o colibă de paie şi m-am apucat să fac ceva comerţ, suficient pentru a-mi asigura hrana de fiecare zi. Am încetat să mai merg la biserici. În schimb, mă rugam astfel: «Dumnezeul meu, ştiu că Tu ai lăsat pe pământ o singură Biserică adevărată. Penticostalii şi alţii mi-au zis că Biserica primară şi-a încetat existenţa. Cu toate acestea, cum ar putea cineva tâlcui cuvintele Tale: porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18). În acest caz Biserica Ta există, şi este una singură. Luminează-mă ca să o pot recunoaşte şi să-i urmez ei» .
N-am încetat zi şi noapte să îndeplinesc această singură lucrare: rugăciunea către Dumnezeu pentru a-mi descoperi Biserica Sa. Au trecut doi ani şi n-am primit nici un răspuns sau vreo confirmare de vreun fel. Gândurile necredinţei m-au împresurat. Norii disperării m-au învăluit. Dar Dumnezeu, în bunătatea Sa, a văzut necazul meu şi n-a întârziat să-mi descopere ceea ce doream.
Într-o noapte am văzut în somn o persoană pe care n-o cunoşteam, îmbrăcată în negru. Era un veşmânt european, o sutană neagră purtată de cineva cu barbă albă, privirea îi era paşnică şi afectivă, iar ochii îi erau plini de dragoste şi compasiune. S-a apropiat de mine şi mi-a vorbit în swahili. M-am mirat, cum se face că acel om, european fiind, cunoaşte limba swahili? Mi-a spus cuvânt cu cuvânt următoarele: «Sunt Sfântul Nicolae. Dacă vrei să te mântuieşti, urmează-mi Biserica». După ce m-a binecuvântat a dispărut imediat.
M-am sculat într-o stare de uimire şi m-am întrebat cine ar putea fi acest preot alb care ştie swahili şi care Biserică era Biserica lui. Cine ar putea să mă ducă la această Biserică? Am ieşit afară şi am început să întreb cărei Biserici îi aparţine Sfântul Nicolae. După câteva zile bune de investigaţii fără rost, Dumnezeu l-a trimis pe solul său: o femeie creştin ortodoxă din parohia Sfântul Gheorghe din Kolwezi, care auzise de căutările mele, se bucurase foarte mult că-mi putea da răspunsuri la căutările mele. M-a dus la părintele Iacov care locuieşte acolo, iar părintele Iacov m-a adus astăzi, aici la Misiune.”
Iată cât de chinuitoare a fost calea prin care acest tânăr şi-a găsit pacea în sânul adevăratei Biserici, care este Maica noastră a tuturor. „Mare este Dumnezeul nostru!”
Tânărul a frecventat cursurile de catehism cu râvnă şi smerenie până în ziua botezului său. Citeşte cărţi ortodoxe cu o sfântă râvnă, pregătit, după cum mi-a spus, pentru a sluji cândva ca preot Biserica, numai dacă şi Dumnezeu va voi. Faţă de foştii săi pastori şi învăţători dintre Penticostali el îşi menţine o poziţie prietenoasă, deşi rezervată, distantă în acelaşi timp. El are dubii serioase în privinţa existenţei adevărului în comunitatea lor. Mărturiseşte că trecerea printre ei a constituit o etapă premergătoare către brusca schimbare şi intrare în Ortodoxie. În acest fel, o lumină a lui Hristos a început să lumineze în întunericul spiritual din jungla Africană.
La o lună de la întâlnirea noastră, tânărul a venit să mă vadă din nou, ca să-mi spună cum sporea pe această nouă cale a vieţii lui, şi iată aici un nou episod pe care el mi l-a relatat:
„Într-o seară, pe când citeam Epistola Sfântului Iacov, am simţit deodată o uşoară adiere înviorătoare care sufla în jurul meu. A trecut prin mine, umplându-mi toată fiinţa cu bucurie şi pace duhovnicească. Am fost pentru prima dată când am experiat asemenea simţăminte sfinte. În acelaşi timp, puteam auzi o voce care spunea: «Părăseşte toate ereziile şi urmează Biserica Ortodoxă fără şovăire». Părinte, nu am nici o îndoială că acum aparţin de adevărata şi vechea Biserică a lui Hristos. Dau slavă lui Dumnezeu că Biserica Ortodoxă este prezentă aici în oraşul nostru, atât de aproape de noi. Vă mulţumesc vouă, care sunteţi apostoli ai Domnului, pentru că aţi venit în ţara noastră. Rugaţi-vă pentru mine să vă urmez spre slava Hristosului nostru.”
S-a botezat cu numele de Nicolae, iar în prezent locuieşte în Lubumbashi, lucrând acolo pentru Dumnezeu în sânul Bisericii Sale.

Îndoita vindecare a unei fete anemice

Multe acţiuni umanitare au loc la clinica Misiunii Ortodoxe din Kamanyola, aproape de mănăstirea Sfântul Nectarie, care se învecinează şi cu internatul şcolar al fetelor. Aici aş vrea să vă reţin atenţia asupra unui singur episod.
O fetiţă numită Kalumbu suferea rău de anemie. Sora ei mai mare, Calliope, care fusese botezată cu mult timp în urmă împreună cu bunica ei, a încercat să-i explice unele lucruri surioarei sale, încă nebotezată. Auzind vestea, ea şi-a dorit în final să fie botezată.
Părintele Iacov a venit şi a botezat-o aşa cum şi-a dorit. Kulumba şi-a luat ca nume Anastasia. Minunea stă în aceea că, la momentul botezului, Anastasia s-a vindecat atât trupeşte cât şi sufleteşte. S-a ridicat din pat şi a cerut ceva de mâncare, iar câteva zile mai târziu a fost externată din clinică. De atunci, Calliope şi Anastasia au păstrat relaţii apropiate cu Mănăstirea Sfântul Nectarie.

Arhanghelul Mihail în Kolwezi

Ne aflam în mijlocul sezonului de recoltat (iunie 1996) în satul Louankoko, unde Misiunea îşi avea ferma precum şi o parohie cu hramul Sfântul Chiric.
În această perioadă, femeile din Kolwezi veniseră să recolteze porumb. Printre ele era şi Parascheva. Este o creştin-ortodoxă înaltă, modestă, smerită şi evlavioasă din parohia Sfântul Gheorghe din Kolwezi. Însuşirile ei caracteristice şi definitorii sunt simplitatea şi smerenia.
Suferea atunci de o durere de gât atât de mare încât n-a putut vorbi o săptămână întreagă. Putea comunica numai prin şoapte. Gâtul o durea groaznic, ea rugându-se Arhanghelului Mihail să-i vină în ajutor. În lunile iunie şi iulie, în Kolwezi este foarte rece, temperatura mergând până la îngheţ.
Am sosit la fermă luni, 15 iunie 1996. Toate femeile au venit să mă salute. Parascheva m-a salutat fără să vorbească. A doua zi dimineaţă, înainte de a pleca la lucru, ea s-a numărat printre primele care au venit să salute. Vocea ei era limpede şi puternică:
„- Mă simt foarte bine astăzi – îmi zice. Gâtul mi s-a deschis complet, iar boala a dispărut”.
Apoi a continuat să-mi spună cum, în timpul nopţii, văzuse un sfânt alb cu o barbă albă şi într-o sutană neagră, care a întrebat-o:
„- Eşti bolnavă?”
„- Da, sunt.”
„- De aici înainte boala nu te va mai supăra. Du-te şi spune-i părintelui Iacov.”
Parascheva a răspuns:
„Aici nu e nici un părinte [cu numele de] Iacov, numai părintele Damaschin.”
Sfântul a zis:
„Du-te şi spune-i să-ţi citească, cu grijă, primul Psalm al lui David şi primele două versete din prima Epistolă a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, capitolul 15.”
Apoi a plecat. Când Mama Parascheva mi-a spus toate acestea, m-am întrebat cum a putut să-şi amintească atât de multe numere şi cuvinte pe care Sfântul i le-a spus. Am mai întrebat-o:
„- Căror sfinţi te-ai rugat de când ai fost bolnavă şi de ce?”
„- Mă rog Sfântului Arhanghel Mihail, deoarece în 1986 am dat naştere unui copil, botezat cu numele de Pahomie. În acelaşi an el a fost foarte bolnav, aproape de moarte. Într-o noapte, o femeie europeană a venit la mine şi mi-a zis: «Du copilul la Arhanghelul Mihail». Am răspuns: «Nu ştiu cine este». Femeia a zis apoi: «Iată! El este, cel ce stă acolo. Du-te acolo la el şi spune-i de ce ai nevoie». M-am dus, am îngenuncheat în faţa lui şi i-am pus copilul în braţe. A binecuvântat copilul, l-a lovit uşor şi mi l-a dat înapoi vindecat. M-am trezit ca dintr-o comă. Aflându-mă într-o agonie teribilă,    m-am dus să-mi văd copilul. Se simţea mai bine. La puţin timp după aceea s-a însănătoşit complet.”

O minune a Sfântului Nectarie şi                             a Sfintei Anastasia Romana

Soţia preotului nostru, părintele Lazăr, Maria Ikosa, a căzut bolnavă în 1991, având o presiune arterială foarte mare (28 TA); ea a fost vindecată în chip minunat de Sfântul Nectarie.
Boala s-a întors la ea în noaptea de 28 octombrie 1996. Trupul ei a devenit ţeapăn şi nemişcat. A doua zi, pe 29, părintele Lazăr a venit la mine să mă informeze despre starea sănătăţii ei.     I-am trimis pe părinţi să se roage pentru ea şi să ceară mijlocirea Sfântului Arsenie Capadocianul şi a Sfintei Anastasia Romana, mai ales pentru că era şi ziua ei de prăznuire. Icoana acestui Sfânt [a Sfântului Arsenie – n.n.] a fost pusă printre icoanele pe care le-au luat cu ei.
În acea noapte, Maria a avut o vedenie în vis:
„În somn, o fată albă a venit la mine îmbrăcată ca o Sfântă Muceniţă. M-a luat de mână şi mi-a zis:
– Văd că eşti bolnavă, dar nu te pot face bine fără binecuvântarea episcopului.
În acea clipă un episcop intră înăuntru, episcop care mi se părea a fi Sfântul Nectarie. Cred că el era, deoarece locuieşte aproape de noi, mănăstirea lui fiind aşezată la numai 200 de metri de casa noastră. Tânăra Muceniţă Anastasia îmi ia apoi mâna şi-mi face o injecţie în braţul stâng. După care Sfântul Nectarie se apropie de mine şi mă întreabă de trei ori:
– Te-ai vindecat?
Iar eu am răspuns:
– Da.
Apoi episcopul a întrebat:
– În al cărui nume ai fost vindecată?
– În numele lui Iisus Hristos, am răspuns.
Apoi i-am spus Sfântului:
– Nu pleca, Sfinte episcop. Aşteaptă-mă, că-ţi voi face ceva de mâncare.
Mi-a zis:
– Aş vrea să mă odihnesc o vreme.
Diaconul Lazăr, care era lângă mine a zis:
– Uite aici un pat unde te poţi odihni.
După care diaconul Daniel a intrat în casă cu soţia sa şi a zis:
– Eşti sigură că vrei să-l laşi pe Sfântul lui Dumnezeu să se odihnească în patul tău? Nu înseamnă aceasta o lipsă de respect şi evlavie faţă de persoana lui?
Episcopul îi zice:
– Nu, voi dormi aici, căci această casă are binecuvântarea lui Dumnezeu.
Şi, într-adevăr, s-a odihnit o vreme. După care, mâncarea a fost gata şi toţi ne-am aşezat să mâncăm. După masă, m-am adresat episcopului zicând:
– Nu pleca, Sfinte episcop. Aş vrea să-ţi dau ceva, ca un dar de amintire pentru vizita ta în casa noastră.
Apoi o călugăriţă băştinaşă, Tecla, a apărut deodată lângă mine şi a zis:
Dă-i icoana pe care ţi-am adus-o din Grecia.
I-am dat această icoană, iar faţa lui avea o strălucire extraordinară, care lumina din razele care se revărsau din el. Sfântul Nectarie a luat icoana în mâini şi ne-a zis:
– Binecuvântarea mea şi a ei fie peste voi totdeauna.
Apoi a plecat.”

Obiecte sfinţite salvate din calea focului

În satul Tshipaya, unde se află o parohie de-a noastră, catehetul nostru a suferit într-o zi un mare necaz. Din cauza unui foc pe care-l aprinsese pentru a încălzi casa şi pentru a găti, casa lui de stuf a fost făcută cenuşă. Toate bunurile sale au fost distruse. Cu toate acestea, în cenuşă a găsit un număr de obiecte rămase intacte; el a rămas foarte surprins că acestea n-au fost atinse deloc de foc. A găsit un Nou Testament, o cruce de lemn şi o metanie, toate neatinse de foc. Astfel, prin salvarea de la foc a acestor obiecte sfinţite, Dumnezeu i-a dat multă mângâiere în necazul său.

Du-te în Biserica Ortodoxă

La mijlocul lunii septembrie 1996, unul dintre preoţii noştri a însoţit o femeie însărcinată, soţia unuia dintre muncitorii noştri, ducând-o la maternitate. Acolo s-a întâlnit şi a vorbit cu medicul şi directorul clinicii care era romano-catolic. Clinica aparţine metodiştilor. După o scurtă conversaţie legată de chestiunea în cauză, preotul, din politeţe, l-a invitat pe director, al cărui nume era Mouagkala, să viziteze biserica noastră ortodoxă.
Dar, înainte de a apuca să aranjeze o vizită de acest gen, el a fost primitorul unei suite de tainice invitaţii nocturne, iar în decurs de trei zile a aranjat o vizită la Centrul Misionar. A fost stabilită o întâlnire pentru duminica următoare cu ieromonahul Meletie, capul Misiunii.
După ce au discutat câte ceva, părintele Meletie l-a trimis la mine zicându-mi:
– Vorbeşte un timp cu bunul doctor şi dă-i orice are nevoie.
După ce l-am salutat, i-am cerut să-i spună câte ceva despre sine şi viaţa lui. Mi-a spus următoarele:
– Lucrez ca director al maternităţii metodiste. Sunt romano-catolic şi am venit, aici şi acum, să aflu câte ceva despre Biserica voastră. Este pentru prima dată când intru într-o Biserică ortodoxă.
– Cum ai ajuns să fi interesat de Biserica noastră?, l-am întrebat.
– Părinte, cele ce urmează să ţi le spun mi s-au întâmplat de curând. De trei zile consecutive, deşi dorm, aud o voce care îmi spune în mod repetat: Du-te în Biserica Ortodoxă, du-te în Biserica Ortodoxă. N-am mai putut suporta, aşa că m-am interesat şi am venit să vă întâlnesc.
– Dumnezeu te iubeşte – i-am zis – şi se îngrijeşte de mântuirea sufletului tău. Ia aceste cărţi şi de îndată ce le vei termina de citit, întoarce-te aici să mă vezi şi-ţi vom mai răspunde şi la alte eventuale întrebări. După aceea, poţi să iei şi alte cărţi dacă vrei.
S-a întors din nou şi din nou, de multe ori. Dar ceea ce l-a mişcat cel mai mult şi l-a stimulat să se hotărască să devină catehumen al Bisericii, a fost vizionarea unor casete video ce conţineau procesiuni cu moaştele Sfinţilor Bisericii noastre, precum Sfântul Ioan Rusul, Sfântul Spiridon din Corfu, Sfântul Dionisie din Zakintos şi alţii. El s-a minunat foarte tare de acele fenomene suprafireşti ale trupurilor nestricate ale sfinţilor noştri.
A fost botezat împreună cu soţia lui, şi ea medic, şi cu cei şase copii de Praznicul Bobotezei din 1988. Un prieten de-al său, profesor de literatură, împreună cu toată familia i-au urmat exemplul, intrând şi ei în Biserica Ortodoxă. Dumnezeu să-i binecuvânteze cu viaţă veşnică.

Credinţa noastră ortodoxă ajunge până în îndepărtata Sandoa

Începând cu 1933 o nouă parohie este „în construcţie” în îndepărtatul oraş Sandoa. Ceea ce stârneşte un interes deosebit este modul cum a ajuns cunoscută în acel loc dreapta credinţă.
Misiunea trimisese în acel an un preot zairez, părintele Romano, pentru a-şi vizita rudele de acolo. În momentul în care ceilalţi locuitorii l-au văzut cu sutana neagră şi cu barbă, l-au întrebat cine este şi cărei Biserici aparţine. El le-a răspuns, iar ei, la rândul lor, din îndemnul Duhului Sfânt, au cerut să afle mai multe. În final, credinţa pe care Hristos a adus-o în lume le-a fost descoperită.
Primul care şi-a arătat interesul a fost un funcţionar de bancă, un protestant. A luat informaţiile necesare, după care s-a dus în Kolwezi să-l întâlnească pe părintele Meletie. Ulterior a luat cu el ceva materiale de citit pentru catehizare şi nişte icoane, apoi  s-a întors în Sandoa. Şi-a început marea lui lucrare misionară cu un zel neobişnuit. A atras 250 de catehumeni pe care i-a instruit foarte bine pe baza celor ce le-a citit. Şi-a extins slujirea cuvântului către alte două sate, îndemnându-i pe catehumeni să-şi construiască propriile lor biserici, în mod provizoriu,  pentru început, făcute din cărămizi şi cu acoperiş de iarbă. Toată această lucrare a fost desăvârşită în decursul a doi ani.
Părintele Meletie i-a vizitat apoi pentru a-i ajuta să pună un început bun de viaţă duhovnicească. Ei au trecut prin cuvenitele pregătiri, iar în 1994, în octombrie, 250 catehumeni din trei parohii separate au fost botezaţi.

Aventuri în lucrarea de pastoraţie

În 1994, cu o săptămână înainte de Crăciun, Misiunea l-a trimis pe părintele Romano în Sandoa, la aproape 450 de kilometri de Kolwezi, pentru a săvârşi slujbele celor 12 zile de la Crăciun până la Bobotează.
În timpul călătoriei s-a îmbolnăvit grav de malarie, petrecându-şi noaptea în casa părintelui Cosma, parohul din satul Kawayongo. A doua zi şi-a continuat cu dificultate călătoria spre Sandoa. O dată ajuns acolo, părintelui Romano i-a fost cu neputinţă să-şi îndeplinească datoriile preoţeşti. Am primit un mesaj prin care ni se cerea să trimitem un vehicul cât mai repede posibil, pentru a-l duce pe părintele Romano înapoi în Kolwezi, deoarece starea lui era foarte gravă.
Misiunea a trimis o soră, pe sora Xenia, împreună cu alte două spre Sandoa. Era un sezon ploios, iar pe drum era mult noroi, care se făcuse ca o apă curgătoare. Au sosit după o călătorie de 18 ore, trecând prin dificultăţi incredibile. După cum ne-a spus sora Xenia mai târziu, maşina se scufundase în apă până la şasiu de multe ori, împotmolindu-se de două ori în noroi.
În Sandoa, creştinii de curând botezaţi şi cei 200 de catehumeni aduşi la credinţă prin râvna catehetului Timotei, erau deja pregătiţi să-i primească şi să-i salute cu mare  căldură, ceea ce au şi făcut. L-au luat pe părintele Romano, iar apoi au plecat imediat fără a mai lua nici mâncare de călătorie. Astfel s-a încheiat această „odisee” din jungla zaireză.

Mai bine sărac şi ortodox decât bogat şi eretic

În satul Luena, la 300 de kilometri de Kolwezi, avem o parohie închinată celor Doisprezece Apostoli. Catehetul de acolo este Ioachim, care fusese învăţător la şcoala primară metodistă până în 1993.
Metodiştii făcuseră presiuni asupra lui ca să intre în „biserica” lor, ameninţându-l cu pierderea serviciului. Dar Ioachim, un creştin ortodox vrednic de credinţa sa, a preferat să-şi piardă slujba indiferent la consecinţele ce decurg de aici pentru familia sa, numai pentru a-şi păstra credinţa. A părăsit şcoala şi a început să lucreze în pădure, făcând cărbune de lemn (mangal) pentru a-l vinde şi a-şi întreţine cei patru copii. Acum a deschis o şcoală primară ortodoxă, unde a adunat copii ortodocşi, iar Misiunea le face vizite frecvente pentru a-i ajuta cu administraţia.
Fericit eşti tu, Ioachime! Iisus Hristos nu te va părăsi niciodată, căci tu eşti unul dintre cei mai mari mărturisitori de astăzi ai credinţei creştine din Africa.

Mai bine sărac şi ortodox decât bogat şi musulman

În total, cateheţii de la Misiunea Ortodoxă din Kolwezi numără aproape 150 de persoane. Misiunea nu-i plăteşte, dar le oferă ajutoare materiale, sub forma medicamentelor şi altor lucruri.
Catehetului din Fungurume i s-a dat posibilitatea să se îmbogăţească, dar a refuzat propunerea. „Misionarii” musulmani i-au oferit şansa de a deveni unul dintre cateheţii lor cu un salariu de zece ori mai mare decât al unui preot misionar. Dar, cu curaj şi hotărâre de mărturisitor, el s-a ferit de această capcană diavolească. Ca şi mai înainte, el a rămas sărac, muncind la câmp, dar ţine cu străşnicie comoara credinţei pe care părintele Cosma i-a predat-o.
Fericit eşti tu, frate Panaiotis! Harul lui Hristos nu te va părăsi, căci nu L-ai nesocotit pe Dumnezeu în favoarea lui mamona!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s