ORTODOXIE ŞI VRĂJITORIE PE CONTINENTUL NEGRU

din “Cuviosul Cosma Athonitul, Apostol în Zair (1942-1989) – Apusul vrăjitoriei”


– interviu luat cuviosului părinte Cosma Grigoriatul-

Realizat în Cipru cu câteva luni înainte de moartea sa

Reporterul: Părinte Cosma, faceţi parte din Misiunea Ortodoxă Externă din Africa, desfăşurată de Sfânta Mănăstire Grigoriu din Sfântul Munte. În Zair, în locul în care vă aflaţi, practica vrăjitoriei este foarte răspândită. Cum înţelegeţi acest fenomen? Cum se manifestă? Poate că aveţi câteva experienţe pe care să ni le relataţi şi nouă.
Părintele Cosma: Vrăjitoria este una din problemele principale cu care se confruntă misionarii. După care urmează poligamia, beţia şi alte patimi. În urma vieţuirii de aici, am avut multe experienţe, de la spovedanie, de pe urma exorcismelor şi din viaţa de zi cu zi.
Există două forme de magie sau vrăjitorie – neagră şi albă. Când vorbim de magie neagră, aici sunt implicate sângele şi moartea. Magia albă este practicată de cel ce caută să-i demaşte pe magicienii răi. Cel ce practică magia neagră este numit „Moulozi”, iar cel ce practică aşa-zisa magie albă este numit „Moufoumou”. Africanii îl privesc pe magicianul alb ca pe o figură de bun augur, căci el le este de ajutor, el le dă doctoria şi-l înlătură pe vraciul cel rău împreună cu vrăjile lui. Cu toate acestea, ambii lucrează cu aceleaşi mijloace, aceleaşi puteri – puterile drăceşti. Pur şi simplu ei se joacă cu oamenii, aţâţându-se unul pe altul. Şi iată cum, practic, toată lumea africană este prinsă în mâinile lui satan, în mâinile magicianului şi în vrăjile sale. Pe scurt, aş putea spune că magicianul sau vrăjitorul este cel ce conduce lumea africană.
Desigur că magia nu există numai în Africa. De curând, atunci când am fost la Sfântul Munte, veniseră câţiva preoţi pentru a discuta diverse probleme pe care le întâmpină în parohiile lor. Magia albă, foarte prezentă în Grecia, poate începe de la o simplă ceaşcă de cafea în care cineva poate prevedea soarta oamenilor, mergând până la  forme mai grave, precum ceşti care plutesc, mese care se mişcă şi mediumi spiritişti.
Magia neagră nu este ceva fantastic sau o atitudine bazată pe concepte extravagante. Este o stare pe care băştinaşul o trăieşte, fiind efectiv condus de ea. La sate, de exemplu, nimeni nu îndrăzneşte să vorbească despre magician, de teamă să nu se întâmple ceva rău, fie lui, fie satului, în general. Cunosc aceasta din proprie experienţă…
Reporterul: Cu alte cuvinte, există cazuri concrete de oameni posedaţi de diavol?
Părintele Cosma: Neîndoielnic. Au multe puteri, de diverse feluri, precum uciderea unui copil în pântecele maicii sale, redirecţionarea fulgerului, puterea de a te face să vezi foc în faţa ta etc.
Reporterul: Spuneţi că aceşti oameni au anumite puteri?
Părintele Cosma: Şi chiar foarte mari. Acum fac un studiu despre vrăjitorie. Aş putea la un moment dat scrie o carte, după ce voi fi cules destul material. O dată cu eforturile de a face acest studiu, am avut ocazia să întâlnesc mulţi oameni.
Reporterul: Obişnuiesc să invoce puterile răului? Cine îi ajută? Duhurile rele?
Părintele Cosma: Bineînţeles că-l invocă pe satan. Vracii fac lucruri de necrezut, ajungând până crimă. Satana îi ajută. Cu toate acestea, după ce se manifestă o vreme, satana însuşi vine şi nimiceşte. Cu alte cuvinte, aceşti oameni se auto-distrug. În cele din urmă se pomenesc într-o situaţie ce pare fără ieşire.
Am cazuri de vrăjitori care au venit să caute refugiu în Ortodoxie. Înainte de toate, ei predau toate instrumentele satanice – am trimis câteva la un muzeu al activităţii misionare din Tesalonic – coşuleţele pe care le umplu cu diferite accesorii:  diferite părţi din trupuri umane, efigii de animale şi alte obiecte. Ei trebuie să treacă printr-un proces special, după care li se îngăduie să participe la cursul de catehism. Atunci când se botează, scapă cu totul de coşmarul care zi şi noapte nu le mai dădea pace. Bineînţeles că toate acestea se fac cu nădejdea că ei se vor curăţi prin spovedanie.
Reporterul: Cu alte cuvinte, pocăinţa. Părinte Cosma, înseamnă că există rugăciuni speciale pentru cazuri ca acestea. Care sunt aceste rugăciuni şi cum sunt trataţi demonizaţii?
Părintele Cosma: Rugăciunile atribuite Sfinţilor Ioan Gură de Aur şi Vasile cel Mare, ca şi alte rugăciuni foarte folositoare ale Sfântului Ciprian, care fusese el însuşi vrăjitor şi ştia multe din tainele vrăjitorilor. Am văzut chiar eu, acolo în Africa, că fiecare cuvânt spus în exorcismele Sfântului Ciprian se referă la un tip aparte de vrăjitorie.
Reporterul: Există cărţi despre magie şi vrăjitorie?
Părintele Cosma: Nu au cărţi. Toţi sunt iniţiaţi prin viu grai, prin tradiţia orală. Un tânăr care-i ucisese pe copiii surorii sale şi care în final a vrut să devină ortodox, mi-a spus că bunicul lui îl iniţiase pe când era foarte mic. L-a dus la un râu, s-au aşezat de-a dreapta şi de-a stânga râului, au aprins focuri şi au săvârşit ceremonii religioase. În general, vrăjile se fac noaptea, cândva după miezul nopţii. Misionarii săvârşesc o Liturghie nocturnă, după miezul nopţii, în special pentru vrăjitori, pentru a-i face inoperanţi.
Reporterul: Şi Hristos a scos draci din îndrăciţi…
Părintele Cosma: Aşa este. Dumnezeu este Atotputernic, iar prin Tainele Bisericii vrăjitorii sunt lipsiţi de orice putere. Mergem adesea prin sate şi săvârşim Liturghia, după care facem Slujba Sfinţirii Apei (Agheasma), care izgoneşte vrăjile. Ei au propria lor „agheasmă” şi propriile lor instrumente. Dar Biserica este foarte puternică, lucru pe care-l recunosc chiar şi vrăjitorii.
Reporterul: Aveţi vreo teamă faţă de ei?
Părintele Cosma: Desigur că nu. Nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Dimpotrivă, băştinaşii trebuie să-şi sporească credinţa pe care le-am insuflat-o şi să nu fie păgubiţi de frică. Poate că, la un moment dat, ei au fost aceia care i-au slujit pe vrăjitori înainte de a fi botezaţi. Ei sunt membri ai acestor comunităţi, au crescut înconjuraţi de magie, crezând la un moment dat în ea. Va trebui să treacă multe generaţii până ce vor putea uita astfel de lucruri, având puterea să li se împotrivească, aşa cum o facem noi.
Reporterul: Părinte Cosma, aţi spus că magia şi vrăjitoria sunt răspândite atât în Grecia cât şi pretutindeni. Cum tratează Biserica astfel de cazuri?
Părintele Cosma: Există un anumit tip de magie prin care familiile sunt destrămate, oamenii sunt epuizaţi  sau chiar mor. Este necesar, dacă problema se pune între soţ şi soţie, ca ambii să predea toate obiectele lor (căci există anumite prafuri, sticle, oase, fire de păr, săpunuri etc. pe care le pot folosi în continuare). După care, trebuie ca amândoi să mărturisească că au păcătuit, să se pocăiască şi să caute ajutorul lui Dumnezeu. Apoi li se citesc exorcismele. De obicei, aşa cum se întâmplă aici în Grecia, numai unul din doi reuşeşte să se apropie de Biserică, în timp ce celălalt rămâne în păcatul lui, şi astfel problema rămâne nerezolvată.
Reporterul: Cum este ajutată o persoană care este atacată şi care poate fi nevinovată?
Părintele Cosma: Oamenii nevinovaţi şi creştinii adevăraţi nu sunt vătămaţi de vrăjitori. Am în minte diferite cazuri de ortodocşi, de curând botezaţi, pe care chiar eu i-am botezat şi care au devenit ţinte ale atacurilor vrăjitorilor, dar care nu le-au putut face nimic.
Este un dat, pentru mine cel puţin, sută la sută: nici o vrajă sau un vrăjitor nu poate atinge un creştin conştient de statutul său, care se mărturiseşte sincer şi primeşte Sfânta Împărtăşanie şi urmează ceea ce îl învaţă Biserica. Desigur că este trebuinţă şi de o atitudine smerită. La o prelegere pe care am ţinut-o la Atena, s-a ridicat o femeie şi mi-a zis: „Îi provoc pe vrăjitorii din Atena să facă vrăji asupra mea!” I-am explicat că nu este bine să afirme astfel de lucruri. „Dar, ca una care mă spovedesc şi mă împărtăşesc, de ce am a mă teme?” mi-a răspuns ea. Mândria pe care o are cineva atunci când spune „îi provoc” este suficientă pentru a-i stârni pe draci, iar ea ar putea da de necaz mare.
Creştinul conştient de credinţa sa, cu cuget smerit, este apărat de harul lui Dumnezeu şi nici un vraci sau vrăjitor nu-l poate vătăma cu nimic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s