Capitolul X.

X. DISCERNĂMÂNTUL CU CARE TREBUIESC CITITE
SCRIERILE PATRISTICE REFERITOARE
LA VIAŢA CĂLUGĂREASCĂ

Scrierile Sfinţilor Părinţi referitoare la viaţa călugărească trebuiesc citite cu o mare circumspecţie. S-a observat că începătorii n-ajung niciodată să aplice cărţile pe care le citesc la propriile lor condiţii, ci se lasă antrenaţi invariabil de pornirile lor. Dacă o carte dă sfaturi asupra isihasmului, şi arată cât de îmbelşugate roade duhovniceşti se pot obţine într-o însingurare desăvârşită, începătorul cu siguranţă va fi cuprins de o arzătoare dorinţă de a se retrage în singurătate, intr-un oarecare pustiu îndepărtat. Dimpotrivă, dacă o carte vorbeşte despre ascultarea necondiţionată faţă de un părinte duhovnicesc, începătorul va dori un mod de viaţă foarte sever într-o ascultare totală faţă de un bătrân.

Vremurilor noastre Dumnezeu nu le-a dăruit nici una, nici alta, din cele două forme de viaţă. Dar cărţile sfinţilor Părinţi care le descriu pot influenţa puternic pe un începător lipsit de experienţă şi de cunoştinţe. El se poate foarte uşor decide să-şi părăsească mediul unde trăieşte – deşi acolo are totuşi tot ce-i trebuie pentru a-şi lucra mântuirea şi a progresa duhovniceşte împlinind poruncile evanghelice – pentru a urma himera unei vieţi perfecte care străluceşte cu putere şi insistenţă în imaginaţia sa.

La treapta din „Scară” referitoare la viaţa isihastă, Sfântul Ioan Scărarul zice: „totdeauna se află un câine oarecare în trapeza bunei obşti şi încearcă să răpească din ea o bucată de pâine, sau sufletul şi punându-l în gură să fugă de acolo şi sa-l mănânce în tihnă” (Scara XXVII, 1). La treapta referitoare la ascultare, acest dascăl al călugărului zice: „Cercetează mintea ascultătorilor necercaţi şi vei afla în ea o năzuinţă greşită: pofta de liniştire de postire nemăsurată, de cea mai deplină lipsă de slavă deşartă, de neuitată pomenire a morţii, de străpungerea neîncetată a inimii, de desăvârşita nemâniere, de tăcerea adâncă, de curăţie covârşitoare. De aceea neavându-le pe acestea de la început într-o bună iconomie au sărit la ele înainte de vreme şi s-au rătăcit. Pentru că vrăjmaşul i-a amăgit să le caute pe acestea înainte de vreme ca nu cumva răbdând, să le afle pe acestea Ia vremea lor”. (Scara, IV, 119).

Ingerul căzut caută să-l înşele pe călugăr şi să-l ducă la pierzare sugerându-i nu numai păcate de tot felul, ci şi virtuţi foarte înalte care nu se potrivesc cu starea lor. Nu vă încredeţi fraţilor în gândurile voastre, în părerile voastre, în visurile voastre, în pornirile voastre, chiar dacă vi s-ar părea cele mai bune, sau chiar dacă vă înfăţişează chipul cel mai atrăgător al unei vieţi monastice sfinte. Dacă mănăstirea în care vieţuiţi vă oferă posibilitatea să duceţi o viaţă conformă cu poruncile Evangheliei şi nu sunteţi expuşi la ispite de păcate de moarte, nu o părăsiţi. Suportaţi cu răbdare neajunsurile atât duhovniceşti cât şi materiale. Nu vă hotărâţi să căutaţi în deşert o formă de asceză pe care Dumnezeu n-a dat-o vremii noastre.

Dumnezeu vrea şi caută mântuirea tuturor oamenilor. Şi El îi mântuieşte, pe cei ce vor cu adevărat,din marea învolburată de păcate a acestei vieţi. Dar nu-i scapă întotdeauna cu o corabie sau într-un port sigur şi bine amenajat. El i-a promis scăparea Sfântului Pavel şi tuturor celor ce călătoresc cu el, şi i-a scăpat. I-a scăpat însă nu dimpreună cu corabia, care a naufragiat, ci pe unii înotând, iar alţii plutind pe scânduri şi pe alte rămăşiţe din epava corabiei (F.Ap. 27, 2l-44).

Anunțuri