Mangaiere

MÂNGÂIERE RUDELOR CU PRILEJUL
BOLII CELOR APROPIAŢI

 

Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră, cinstite părinte protoiereu!
Vă împărtăşesc pe deplin amărăciunea prilejuită de boala lui N. Domnul să vă trimită toată mângâierea. Rugaţi-vă Domnului şi totodată afundaţi-vă în izvoarele unde vă aşteptaţi să aflaţi mângâiere.
Cunoaşteţi deja aceste izvoare şi le căutaţi. Continuaţi cu răbdare şi veţi afla, căci tot cel ce caută cu răbdare şi cu credinţă află – nu totdeauna ce doreşte, dar totdeauna ceea ce binevoieşte Dumnezeu spre binele lui.
În amărăciuni, binele este ascuns sub durerea inimii; de asta nu se simte şi nu se vede, măcar că el există cu adevărat. Şi la Dumneavoastră el există şi lucrează, atât în N. cât şi în Dumneavoastră.
Deci, fiţi senin, crezând cu smerenie. Ce aţi dori pentru N. ? Bunăstarea vremelnică sau mântuirea veşnică ? Vă este greu să alegeţi. Mai degrabă le-aţi alege pe amândouă – dar dacă prima nu se împacă cu cea de-a doua, fireşte că o veţi alege pe cea din urmă fără să staţi pe gânduri, lepădând-o pe cea dintâi.
Aşadar, statorniciţi-vă în minte şi în inimă că datorită cursului unor evenimente din viaţa Dumneavoastră şi a ei pe care voi nu le vedeţi şi nu le ştiţi, N. avea neapărată nevoie de curmarea gustării bunătăţilor văzute – pentru o vreme sau pentru totdeauna. Si Domnul a făcut aşa, rânduindu-i sau îngăduind să vină asupra ei o boală grea. Prin această boală El a acoperit-o de tot ce putea să aibă o rea lucrare asupra aşezării ei sufleteşti.
Primejdiile duhovniceşti vor trece şi sănătatea i se va întoarce.

Dacă nu vor trece, va rămâne aşa. Oricum, temei de frică pentru mântuirea ei veşnică nu aveţi. Judecând după îndeletnicirile pe care spuneţi că le are, aşezarea ei sufletească este bună.
Acum ea suferă. Puterile îi vor spori prin răbdarea senină şi prin credinţa Dumneavoastră, ca şi prin faptul că o încredinţaţi voii lui Dumnezeu.
Aşadar, dobândiţi credinţă bună în binefăcătoarea purtare de grijă a lui Dumnezeu şi prin aceasta îndepărtaţi toate amărăciunile ce tulbură mintea şi inima.

Povata catre cineva care a pierdut un om apropiat

Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră! Domnul să odihnească sufletul nou-răposa-tului Său rob loan, iar pe voi să vă mângâie!
Din mila lui Dumnezeu e şi faptul că plângeţi. Plânsul uşurează pe jumătate durerea inimii.
Plângeţi puţin, iar apoi căutaţi şi mângâiere! Moartea nu este o nefericire, ci soarta noastră, a tuturor. Amară este despărţirea, dar nu fără sfârşit. Amar e faptul că nu ştim în ce stare se află răposatul, însă credinţa că cel ce pleacă din această lume trece în mâinile lui Dumnezeu alungă orice întuneric.
La Domnul Cel Drept nici o faptă bună nu este uitată, iar Dumneavoastră spuneţi că răposatul a făcut multe fapte bune.
Când pleacă cineva la Domnul, Domnul nu caută să osândească, ci să îndreptăţească. Din această latură, mângâierea este aproape. Sunt sigur că situaţia voastră, a tuturor celor ce aţi rămas aici, nu e fără ieşire. Şi slavă iui Dumnezeu!
Oricum, va trebui să puneţi o nouă rânduială în viaţa voastră. La temelia ei aşezaţi dragostea, fiecare să-1 odihnească pe celălalt cum poate – şi rânduială aceasta va fi trainică, având sub sine temei ceresc.
Domnul să vă înţelepţească! Rugaţi-vă mai mult pentru răposat. El are acum nevoie în primul rând de rugăciune. Rugăciunea este mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu şi lucrează nemijlocit asupra sufletului plecat, încurajându-l, încălzindu-l şi întărindu-l.
„Negruţa” plânge ? Să plângă. Foarte bine că plânge. Plânsul înmoaie inima.
Domnul să vă binecuvânteze pe voi şi pe copiii voştri.
Al vostru rugător către Dumnezeu,
Episcopul Teofan